Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța
Despre oameni, cu oameni, pentru oameni...

Despre oameni, cu oameni, pentru oameni...(1287)


Așa și-au intitulat, inspirat, liderii Partidului Umanist Social Liberal Constanța, acțiunea de vizitare a localităților din sudul județului Constanța, pentru cunoașterea istoriei și a locurilor, parcă uitate de vreme, de pe dealurile celor 6 sate  ale Dobromirului.

 

Obiectivul acestei acțiuni este să readucem în evidență localități care nu au apă curentă nici măcar în ziua de azi, în secolul 21, și încă folosesc o sursă de apă construită acum 200 de ani de Imperiul Otoman!”, a declarat Gihan Eserghep, președintele Organizației Municipale PUSL Constanța.

 

Localitatea Dobromir, aflată în sudul extrem al Dobrogei, este și una dintre puținele din România unde populația de origine turcă sau turcică este majoritară. La peste 140 de ani de la fostul ei statut otoman, comuna se "mândrește" în continuare cu drumuri de pământ, lipsă de canalizare dar și de apă potabilă

În Dobromir nu există locuri de muncă, iar apa se cară cu găleata, cu bidonul sau ligheanul... De la începutul primăverii şi până la sfârşitul lui octombrie, femeile spală rufele în mijlocul satului, în faţa cişmelei care adapă toată suflarea.

Este, din păcate, singura cișmea otomană care deservește localitatea, de secole probabil, până mai ieri, poate și astăzi chiar, singura sursă de apă potabilă a localnicilor.

 

Profesorul Ozgean Omer, un bun cunoscător al zonei, invitat de onoare al acestei inițiative, a „predat” o scurtă lecție de istorie, privind construirea celor 200 de cișmele dobrogene, unele cu o vechime din anii 1820, care au asigurat apa și practic, supraviețuirea comunității celor 6 sate din zonă.

Otomanii au facut un real progres prin instituirea unui riguros sistem de construire a peste 200 de cișmele dobrogene, pentru facilitarea traiului populației din zonă, alcătuită în proporție covârșitoare din musulmani.

Pentru satul dobrogean, cişmelele au însemnat întotdeauna viaţă. Acestea au fost create cu scopul de a oferi o sursă de apă potabilă și răcoroasă, care să ajungă, cărate din greu, la casele oamenilor. Până și în prezent, acestea sunt folosite de oameni, atât pentru uzul zilnic, cât și pentru adăparea animalelor.

 

O realitate tristă și amară, de necrezut, pentru anul 2023...

 

Prezenți la această acțiune, oamenii și-au spus păsurile, greutățile și grijile, declarând ca s-au săturat de indolența actualei administații locale. Vor sprijini candidatura la primărie a unui tânăr consătean, determinat și muncitor, pădurarul Cristian Ionescu.

 

“Cu oameni, despre oameni, pentru oameni. Acesta este rezumatul zilei de azi. În detaliu, Organizația Județeană PUSL Constanța a organizat un curs de istorie despre cișmelele, peste 200 la număr, construite în jurul anului 1820. Proiectul de construire a acestor cișmele a fost finalizat în 1823 de către Imperiul Otoman. Sunt locuri în care călătorii se aprovizionau cu apă. Cursul de istorie a fost ținut de domnul profesor Ozgean Omer și l-am ținut aici, în localitatea Dobromir. Avem în fața noastră, efectiv, o cișmea veche de 200 de ani. Vom continua aceste acțiuni, repet, cu oameni, despre oameni, pentru oameni”., a declarat președintele Organizației Județene PUSL Constanța, Iulan Chiforeanu.

Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri