Bani europeni pentru construcția a două cămine de bătrâni în Constanța

Bani europeni pentru construcția a două cămine de bătrâni în Constanța(1017)


Prin intermediul proiectului „Parcul seniorilor”, ieri, au început lucrările de reabilitare și extindere la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța. Costurile proiectului se ridică la aproximativ 10 milioane euro, fonduri obtinute în proporție de 75% prin Uniunea Europeană iar restul din bugetele Guvernului României și al Primăriei Constanța.

Lucrările la locația de pe strada Unirii din Constanța presupun ridicarea unui corp nou de două etaje lipit de actuala clădire. Investiția va aduce și echipamente și dotări moderne.
„Aici e extinderea cu legătură directă la lift, ca să aibă acces și persoanele cu dizabilități și se va muta tot ce înseamnă parte de administativ. Tot aici vor fi 28 de camere și mai eliberăm încă 20 din partea cealaltă. Deci în total, cam 50 de camere noi’’, a declarat Ani Merlă, director Direcția Programe și Dezvoltare Primăria Constanța.
Ani Merlă a explicat că, în cele 50 de camere de cazare noi se vor putea muta bătrâni care nu au rude sau care au fost abandonați de familie deoarece cererea este foarte mare.

În plus, în noul corp de clădire vor fi amenajate cabinete medicale și o sală de festivități. Totodată, curtea interioară va fi amenajată pentru a putea fi folosită ca spaţiu de relaxare pentru pensionarii cazaţi în cămin, în special pentru cei imobilizaţi. Conform planului, se vor reface atât spaţiile interioare, cât şi cele exterioare ale clădirilor, se reabilitează instalaţiile electrice, termice, de gaze, alimentarea cu apă şi canalizare şi se vor monta panouri solare, pentru a reduce consumul de energie. Lucrările se vor termina în primăvara anului viitor.

În prezent, în căminul de pe strada Unirii sunt cazate aproape 250 de persoane, iar după investiție numărul lor va ajunge la 300. Lista de așteptare însă este destul de lungă.

„În prezent sunt 300 de cereri care așteaptă să intre. Marea majoritate sunt constănțeni, dar avem și din județ. Până acum selecția se făcea în ordinea de pe tabel, dar acum procedura prevede o comisie pe care domnul primar a constituit-o deja să fie selectați în funcție de urgență”, a declarat directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța, Doruța Giuglea.


Pe de altă parte, pentru a încerca să facă față cererilor, de anul viitor, Primăria Constanța va începe și construcția unui al doilea cămin de bătrâni în municipiu. Acesta va fi situat pe aleea Topolog din spatele sediului Serviciului Județean de Ambulanță din zona I.C. Brătianu pe locul unde ani de zile a funcționat o creșă. Reprezentanții Primăriei spun că imobilul va avea 50 de camere în care se vor muta aproximativ 78 de persoane.




jooble.org