Şcoala „Elisabeth Pândichi -Lux” prezintă gala anuală de balet(1384)


La Casa de Cultură Constanţa va avea loc, sâmbătă, de la ora 18.00, „Gala anuală de balet” Ediţia a IX-a a Şcolii “Elisabeth Pândichi - Lux”.

Şcoala de Balet „Elisabeth Pândichi-Lux” vine şi de această dată, cum face în fiecare an, cu un spectacol de dans, colorat, inspirat şi original, marca „Betty”, cum ii spun copiii maestrei a cărei nume îl poartă şcoala.

În cadrul galei se vor putea urmări spectacolele: „Dansul Bebeluşului” din baletul Zâna Păpuşilor, „Dansul Copiilor” din baletul Spărgătorul de Nuci, variaţie din Esmeralda, fragmente din baletul „Corsarul”, variaţii din „Paquita” şi „Don Quijote”, acestea fiind numai câteva din dansurile susţinute de elevii şcolii.

Spectacolul va conţine două părţi: prima clasică, a 2-a modernă.
Printre micii talentaţi se află Diana Ionescu şi Ioana Creţu, două balerine care, deşi au vârste fragede, au participat la numeroase competiţii naţionale şi internaţional, obţinând premii demne de toată lauda.

Şi pentru că dansul se poate practica la orice vârstă, „Grupa de Mămici” va surprinde publicul cu două dansuri surpriză: unul vă va duce în lumea magică a celor 1001 de nopţi, iar al 2-lea, plin de dinamism şi forţă, vă va face să dansaţi stând pe scaun.




jooble.org