Campania TIMPUL despre Regionalizare(299)

Problema regionalizării țării noastre revine din nou în actualitate prin apariția unei cărți coordonate de un lingvist, un istoric și un geograf, intelectuali de calibru ai regiunii istorice Moldova, regiunea cea mai defavorizată a României, victimă de peste 160 de ani, a centralismului de sorginte dâmbovițeană. O carte necesară și pentru mișcările regionaliste și autonomiste din toate regiunile istorice ale României. Un ghid de bună guvernare, pe înțelesul fiecăruia.

Ce consider și e vizibil și la nivelul UE e de a comasa anumite județe ca să avem o capacitate administrativă mai bună, să avem posibilitatea de a asigura funcționarea acestor UAT-uri și să gândim proiecte strategice pe termen lung. Nu se poate face peste noapte. Sunt adeptul ei. Dar este greu de a face azi o reorganizare administrativ-teritorială. Sigur că se poate gândi o strategie în situația în care Coaliția va avea astfel de obiective. Am spus că s-ar putea la nivelul fiecărei regiuni să se poată comasa un număr de județe într-o primă etapă.

Dacă, de exemplu, șase județe se vor comasa în două regiuni cred că e un pas important înainte pentru eficientizare. Chiar dacă se vor crea multe nemulțumiri însă că „este vorba despre o responsabilitate care, la un moment dat, ar trebui să și-o asume România, ca să avem un sistem administrativ mult mai eficient”. Cred că ar trebui să ne raportăm la cetățean, comunitate și la eficiența actului administrativ.

De la începutul campaniei purtată de redacția noastră și nu numai v-am precizat că onor Camera de Comerț și Industrie a României și mai multe organizații patronale cer reorganizarea administrativă a României în contextul încasărilor sub estimări de la bugetul de stat. Mediul de afaceri cere reducerea numărului de județe de la 41 (plus București) la 15, redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori și redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori.

De asemenea, Camera de Comerț cere ca toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă. CCIR consideră că reorganizarea administrativă a României este necesară în contextul problemei lipsei banilor de la bugetul de stat, organizaţia considerând că România riscă să piardă cele mai importante avantaje pe care le are: predictibilitatea şi fiscalitatea redusă.

Reorganizarea teritorială României este cerută și de Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) și Asociaţia Brokerilor din România.

Discuțiile privind reorganizarea administrativă a României au loc de multă vreme. Regionalizarea prin comasarea județelor ar putea ajuta autoritățile să atragă mai ușor fonduri europene. A apărut și varianta ca la municipiile reședință de județ să poată fi încorporate și comunele limitrofe. Așa, primăria mare ar putea coordona mai mulți bani de investiții și pentru comunitățile rurale. Ultima dată s-a vorbit despre descentralizare în 2021. Referendumurile locale ar fi trebuit să aibă loc până în 2024, însă până acum nu s-a întâmplat nimic în acest sens. Ca judeţele să se unească între ele, formând regiuni ca poli de putere, decizie şi bani, va fi nevoie însă de modificarea Constituţiei.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat adeseori că este nevoie de descentralizare. Regionalizarea poate fi o poveste de succes, dacă avem în vedere exemplul oferit de două ţări ieşite din comunism odată cu românii: Cehia şi Polonia. Cehii şi-au schimbat organizarea administrativ-teritorială pentru că au vrut să scape de orice moştenire a vechiului regim. Polonezii au dorit să reînvie vechiul spirit comunitar. Ambele ţări au început regionalizarea în 1990 şi au terminat-o un deceniu mai târziu. Efortul a meritat, Cehia și Polonia devenind campioane la absorbţia fondurilor europene. La noi sunt codri verzi de brad(încă), locuiți încă din neolitic...Noi nu avem nevoie de sfaturi de la alții, de aia am și ajuns un popor așa de performant. Cehii au rezolvat problema în 5 ani... Au avut de ales între refacerea provinciilor istorice şi împărţirea în mai multe regiuni de mai mici dimensiuni.

Au ales al doilea criteriu. S-a ajuns la 14 regiuni, ale căror consilii decid programele de dezvoltare și a eliminat cele peste 70 de districte, în care era împărţită ţara în timpul comunismului. Guvernul alocă banii, cooperarea dintre guvern şi regiuni funcţionează, iar rata de absorbţie a fondurilor europene este excelentă: 72 la sută din cele aproape 31 de miliarde de euro puse la dispoziţie de Buxelles. Polonia a făcut adevărata reformă administrativă în 1998, când atribuţiile instituţiilor centrale au fost transferate la nivel regional. Cele 49 de unităţi teritoriale anterioare s-au transformat în 16 voievodate mari, cu bugete proprii şi capacitate să elaboreze aşa-numitele programe operaţionale, care în România există doar la nivel naţional( și NU FUNCȚIONEAZĂ DE FAPT).

Noile regiuni îşi stabilesc politicile economice şi de dezvoltare şi tot ele gestionează fondurile comunitare. Aşa a fost posibil ca Polonia să fie campioana Europei în cheltuirea fondurilor structurale. De competenţa autorităţilor locale a depins dezvoltarea regiunilor, aşa că, inevitabil, au apărut mari diferenţe între regiuni. În cazul Transilvaniei și Banatului, acestea sunt regiuni cu comunități care se consideră capabile să-și rezolve problemele lor locale, în detrimentul statului centralizat, prea îndepărtat şi prea mare. Se poate amâna decizia, dar nu se poate evita... Printre obiectivele majore ale proiectului de regionalizare administrativă se numără îmbunătățirea absorbției fondurilor europene, însă așa cum este el conturat acum, ar putea bloca accesul la finanțare europeană pe o perioadă de un an si jumatate.

Regionalizarea României, cel mai important proiect administrativ din ultimele două decenii, se transformă într-un câmp de luptă al baronilor locali.