Bugetul României: avalanșă de amendamente de la deputatul Tararache

Bugetul României: avalanșă de amendamente de la deputatul Tararache(600)


Deputatul constănțean Mihai Tararache a depus aproape 100 de amendamente la Legea bugetului pe 2014. 

”Am cerut, prin aceste amendamente, suplimentarea bugetului Educaţiei pentru a tinde spre acea ţinta propusă în Pactul pentru Educaţie: 6 % din PIB pentru educaţie şi 1 % pentru cercetare. Am cerut alocarea de sume pentru promovarea turistică a municipiului Constanţa, a oraşului Năvodari şi a judeţului Constanţa. Am cerut alocarea de fonduri pentru construirea şi dotarea unui spital în Năvodari, despre care se vorbeşte de foarte mulţi ani şi care reprezintă un proiect vital pentru comunitatea din Năvodari şi împrejurimi. În cele aproape 100 de amendamente depuse am solicitat alocarea de fonduri pentru obiective importante de investiţii în oraşul Năvodari, comunele Lumina, Corbu, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazu, Săcele, Istria. Toate aceste solicitări au fost motivate prin identificarea surselor de finanţare”, spune deputatul. 

Acesta speră că majoritatea covârşitoarea USL va lăsa deoparte lupta politică şi va înţelege că nevoile oamenilor sunt mai presus de interesele de partid.
  




jooble.org