Primul eșec pentru Remus Cernea. Parteneriatul civil propus de parlamentar, respins la Senat

Primul eșec pentru Remus Cernea. Parteneriatul civil propus de parlamentar, respins la Senat(828)


Proiectul de lege privind legalizarea parteneriatului civil înaintat de deputatul Remus Cernea, a primit avizul negativ al Senatului. Remus Cernea nu a fost în sală la exprimarea votului de către colegii săi parlamentari, ci a ajuns la scurt timp după respingerea în unanimitate a proiectului său de lege și a luat cuvantul în plenul Senatului.


Deputatul a spus că, deși se aștepta la o poziție unanimă din partea celor prezenți în plen, regretă faptul că proiectul său nu a fost înțeles pe deplin și că acesta nu ar fi urmat să reprezinte o legalizare a mariajelor homosexuale, ci doar să acorde mai multe drepturi civile persoanelor care formează cupluri, indiferent de orientarea sexuală a acestora.


„Legea privește reglementarea parteneriatului civil, acel tip de relație între doi parteneri, indiferent de orientarea lor sexuală: să primească moștenire, să ia credite, avantaje normale într-o societate democratică. Parteneriatul civil funcționează în 16 țări ale Uniunii Europene. Sigur că propunerea mea legislativă ar modifica Codul Civil, dar are perfectă legitimitate", a declarat Remus Cernea.


Totodată, deputatul a spus că este îngrijorat de punctul de vedere radical al celor din comisie, și atitudinea excesivă ar trebui să ne dea de gândit, întrucât este antidemocratică.


Prin iniţiativa sa, deputatul crede că va aduce bucurie multor cetăţeni care trăiesc împreună, dar care nu au ajuns în faţa stării civile.
„Conform estimărilor, sunt aproximativ un milion de cetăţeni români care trăiesc în forme de asociere nerecunoscute deocamdată de lege şi pe care parteneriatul civil ar putea să le reglementeze şi cred că acest lucru ar putea fi foarte bun pentru România şi pentru foarte mulţi cetăţeni”, a mai precizat Cernea.

Potrivit iniţiativei legislative, contractul de parteneriat civil se încheie sub formă autentică, se semnează de cei doi parteneri în faţa notarului public din circumscripţia Curţii de Apel pe raza localităţii în care cel puţin unul din cei doi parteneri îşi are domiciliul sau reşedinţa şi se înregistrează într-un registru special numit „Registru pentru evidenţa parteneriatelor civile”, ţinut la notarul public respectiv.

Totodată, parteneriatul civil se încheie în următoarele condiţii: partenerii să aibă cel puţin 18 ani împliniţi, cel puţin unul dintre parteneri este cetăţean român sau este cetăţean străin sau apatrid cu domiciliul în România şi nici unul dintre parteneri nu este căsătorit sau parte într-un alt parteneriat civil.




jooble.org