Alegerile prezidenţiale ar putea avea loc pe 30 noiembrie 2014(830)


Senatorul PSD Ioan Chelaru a declarat că primul tur al alegerilor prezidenţiale ar putea avea loc pe 30 noiembrie 2014. Parlamentarul a adăugat că această dată este în termenul constituţional pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale.
Astfel, cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României ar putea avea loc pe data de 14 decembrie 2014.

Chelaru a mai adăugat că până la sfârşitul lunii noiembrie comisia privind revizuirea Constituţiei se va reuni pentru a analiza o a doua formă a Constituţiei, urmând ca propunerile să fie trimise Comisiei de la Veneţia.

„Am putea vorbi de 30 noiembrie ca dată a primului tur al alegerilor prezidenţiale. Ar fi un termen constituţional de organizare a alegerilor prezidenţiale şi ne-am putea organiza şi în termenul de un an de organizare a referendumului privind modificarea Constituţiei, dacă legea va fi promulgată în 10 zile începând de astăzi”, a spus Chelaru.




jooble.org