Mazăre a promis că taxele și impozitele locale vor crește cel mult cu rata inflației. Angajații săi pregătesc o MAJORARE cu 16%!

Mazăre a promis că taxele și impozitele locale vor crește cel mult cu rata inflației. Angajații săi pregătesc o MAJORARE cu 16%!(1199)


Mazăre a promis că taxele și impozitele locale vor crește cel mult cu rata inflației. Angajații săi pregătesc însă o MAJORARE cu 16%!

Radu Mazăre spunea, pe 7 noiembrie, că nu știe dacă va majora taxele și impozitele locale. A fost însă ferm: a spus că nu este de acord cu majorarea lor și că, dacă o va face, va fi vorba nuami de o actualizare cu rata inflației.

Iată mai exact ce spunea primarul: ”Nu știu să vă spun dacă voi majora taxele. În principiu eu sunt împotriva majorării taxelor, sunt împotriva introducerii de noi reguli. În principiu nu vreau să cresc nicio taxă. Știu că nici anul trecut noi nu am crescut. Din câte îmi aduc aminte suntem printre puținele orașe din România care nu le-am crescut. Nu știu, trebuie să fac o evaluare. Poate o actualizare cu inflația. Nu știu, dar în orice caz eu sunt împotriva majorării taxelor. În afară de inflație în niciun caz nu cresc”.

O veste bună pentru constănțeni, cărora, într-adevăr, nu li se majoraseră taxele și impozitele locale anul trecut.

La numai o zi după această veste bună, deci pe 8 noimebrie, a venit bomba. Un comunicat al conducerii Serviciului Public de Taxe și Impozite spunea că proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2014 poate fi consultat deja public. Cu siguranță că acesta nu a fost redactat peste noapte, fiind vorba de zeci de pagini.


Potrivit documentului, TAXELE ȘI IMPOZITELE LOCALE SE MAJOREAZĂ CU 16%.
Acest lucru nu se spune explicit în documentele trimise presei, dar un calcul simplu ne demonstrează creșterea cu 16%.


Astel, de exemplu, în zona A valoarea impozabilă pentru clădirile cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, cu instalaţie electrică, de apă, de canalizare şi de încălzire, se majorează de la 967 de lei, cât a fost anii trecuți, la 1.122 lei în 2014.


De asemenea, impozitul/taxa pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cu construcţii, crește de la 8.889 de lei pe hectar pentru cele aflate în zona A a localității la 10.316 lei.


VESTEA BUNĂ este că pentru autoturisme nu se majorează taxele și impozitele locale. Se majorează însă impozitul pe remorci, semiremorci și rulote, cu unu până la 10 lei, dar și pentru bărci fără motor, iahturi, remorchere și împingătoare, vapoare, ceamuri, șlepuri și barje plutitoare.

Nici alte categorii de taxe nu vor crește. Printre ele se numără cele plătite pentru persoanele care dețin garaje și locuri de parcare închiriate de la Primărie. Acestea din urmă vor costa tot 149 de lei pe an.


Nici taxa de habitat nu va suferi modificări, după ce a fost ajustată puternic în sus anul trecut. O familie cu 4 persoane care câștigă peste 1.500 de lei pe membru de familie va plăti 10 lei pe lună pentru fiecare persoană, deci un total de 480 de lei pe an.


Se mențin și în acest an bonusurile pentru cei care plătesc în primele luni toate taxele datorate, bonusuri de 5% pentru persoanele juridice și 10% pentru cele fizice.

Potrivit Băncii Naționale a României, în 2012 rata inflației a fost de 3,33%, în 2011 a fost de 5,79%, iar în 2010 de 6,09%. Ținta de inflație pentru acest an este de 2,5% (plus sau minus un procent). Valoarea actuală a inflației în ultimul an (septembrie 2013 – septembrie 2012) este de 1,88%. În ultimii trei ani inflația a fost de 15,21%, la care se adauă procentul din 2013. O majorarea cu 16% acoperă inflație din ultimii trei ani.
  




jooble.org