Invitatul ediției - IONEL NECULA(449)

În mentalul colectiv al românilor un om se putea considera deplin în funcție de anii de școală parcurși. Cu cât urca mai sus pe treptele școlarității, cu atât se putea condidera mai împlinit, mai realizat și mai util comunității din care a descins. Dintotdeauna școala a reclamat privațiuni, efort intelectual și o anumită aptitudine pentru studiu. Ponderea acestei aptitudini este direct proporțională cu treptele școlii parcurse. După cum era ajutat de resursele sale intelectuale un om se putea opri la treapta primară (obligatorie în toate legislațiile privitoare la învățământul de stat), gimnazială, liceală sau universitară. Doctoratul era considerat ca încununare a efortului intelectual și ca o specializare strictă care să-i permită o adâncire a cercetării în domeniul respectiv.

De la el, de la cel ce a primit titlul de doctor se aștepta o opinie doctă, un puct de vedere avizat și o prelungire a cunoscutului în infinitatea necunoscutului. Doar a spus-o cu claritate Gaston Bachelard: cunoscutul și necunoscutul se află în raport invers proporțional. Între cunoscut și necunoscut se află o prăpastie pe care omul nu va reuși niciodată s-o umple. Cum s-o umple? Ar fi ca și joaca unui copil de pe pajă care încearcă să transfere marea cu găletușa lui în gropița, care nu se umple niciodată.

Revin însă la febra doctoratelor, care a bântuit multă vreme printre politicienii români, dornici de a-și asuma titluri și recunoașteri publice dobândite ilicit, prin bunăvoința unor instituții politizate, aceleși care a făcut dintr-un ucenic de cismar și o textilistă anonimă cu doar câteva clase primare - academicieni și savanți de renume mondial. Din nefericire, ceea ce caracteriza regimul comunist - afișarea unui dispreț suveran pentru carte și evaluarea clasei muncitoare ca singura demnă de a conduce societatea și de a ne face fericiți cu forța - iar intelectualul autentic, școlit și cu studii
temeinice era considerat ca duplicitar și privit ca un protestatar potențial, s-a continuat cu și mai mare zel și în regimurile postdecembriste.

A crescut însă interesul pentru diplome și recunoașteri academice și mulți dintre noii politicieni au ținut să-și treacă în c/v-rile lor îndoielnice titluri care în mod normal se obțin după ani de muncă și de adăstare prin biblioteci publice. Un titlu de doctor, bunăoară, care în trecut se dobândea după îndelungi cercetări științifice și în baza unei teze care trebuia să aducă ceva nou în domeniu se obținea acum atât de ușor că unii îl căpătau chiar înainte de a face liceul și de a-și susține examenul de bacalaureat.

Numai în anul 2003 ministrul învățământului de atunci a semnat peste 15 000 de titluri doctorale. În anii următori numărul titlurilor acordate s-a mai diminuat, dar n-a coborât sub trei mii. Unde or fi tezele lor de doctorat și ce conțin, Dumnezeu știe.

Se-nțelege că toată liota aceasta de doctori, cu teze prefabricate, cumpărate sau plagiate, în absența unor dovezi clare de fraudă și a unei sentințe judecătorești incriminatorii se pretind persoane onorabile și se bucură de toate privilegiile  legale, inclusiv de sporuri salariale, ceea ce înseamnă o altă formă de jefuire a țării. Ne plângem că avem un buget
anemic, că guvernul are bunăvoință să mărească pensiile, dar nu permite bugetul, dar oare dacă s-ar aduna toate sumele acestea, pe care sute de intruși le încasează ilegal, prin fraudă și prin hoție, oare nu s-ar strânge ceva?

E îngrozitor să constați că toate, sau majoritatea guvernărilor postde-cembriste s-au întrecut în compromiterea a tot ce rămăsese necompromis în vechea guvernare comunistă. Au compromis titlul de doctor, ideea de dreptate și legalitate care se împarte în funcție de partidul aflat la putere, au compromis ideea de proprietate, lăsată în seama samsarilor, până și pe cea de scriitor insinuând că nu-i mare lucru, de vreme ce o pot face și deținuții de drept comun. Sub masca democrației se ascund lucruri prăpăstioase și societatea nu dispune de anticorpii necesari pentru neutralizarea lor.

În sfârșit, de curând președintele țării a cerut retragerea titlului de doctor, dacă se constată c-a fost obținut prin fraudă și plagiat, dar măsura să nu se aplice retroactiv. Deci sutele de mii de intruși, deveniți doctori prin plagiat sau cumpărarea de teze doctorale se vor bucura în continuare de toate drepturile, se cheamă că sunt în legalitate. Oare nu este o formă mârșavă de legalizare a fraudei? De ce numai cei ce vor plagia de acum încolo să suporte consecințele legii, iar cei care au săvârșit aceeași mârșăvie cu ceva timp în urmă sunt absolviți de orice răspundere?

Cu ce sunt mai vinovați unii decât alții? Cum se justifică această dublă măsură? Așa vrem să descurajăm ticăloșiile?

Domnule Președinte, sunteți într-o mare eroare, dar mai este timp de îndreptare. Dumnezeu să vă dea mintea dea de pe urmă!

IONEL NECULA *

*Profesor de filosofie, examen de diplomă cu o lucrare despre Filosofia cunoașterii la Lucian Blaga în 1971; autor a 97 de volume, plus 7 ediții îngrijite, 24 ediții prefațate sau post-fațate și 5 prezențe în ediții colective