ZIUA ÎN CARE PORCUL ZBOARĂ DIN NOU(507)

De sărbători, un mare mahăr din Constanța m-a întrebat dacă nu am nevoie de porc, pe care, din puținul său, este gata să mi-l cedeze! Trebuie să recunosc că, de-a lungul și de-a latul existenței mele, m-am întâlnit rar cu astfel de gesturi duse până la extrem, în care un bogătan să-și rupă dumicatul de la gură pentru binele și prosperitatea mea personală! Parcă îl și vedeam cum măsoară șoriciul în funcție de necesități, raționalizând, pe de-a întregul, capul de porc și adidașii, picioarele de porc, pentru o dreaptă și justă împărțeală.

Trebuie să recunosc, într-o lume atât de tulbure ca a noastră, o halcă de porc, ca mesager al păcii și frăției fără frontiere, face cât o sută de vorbe la un loc. Nu-i așa, gestul contează, pentru că porcul de dar nu se caută la rât...

Nu știu dacă gestul său a fost declanșat de o stare de compasiune izvorâtă din concepția unuia care e convins că ziariștii sunt niște prăpădiți, ceea ce nu e departe de adevăr, sau la mijloc e vorba de o glumă proastă, pentru că nu am nicio relație de prietenie cu personajul respectiv, un dubios, care să justifice ajutorul acordat...

Mă tem, însă, că halca de porc, care, în funcție de sărbători, poate fi înlocuită oricând cu orice altceva, de pildă, pulpa de berbec, reprezintă, în concepția unor astfel de indivizi, unitatea lor de măsură. Ei te evaluează în funcție de momițe, rinichi, ficăței, caltaboși și alte organe interne de porc. Că de aia se spune că astfel de indivizi sunt de porc...

Din punct de vedere al stimulentelor, e ca suta de lei a țaței Leana. Conducătorii patriei folosesc ca stimulent electoral halca de porc. Domnul Dragnea, de pildă, căruia i-ar sta mai bine cu bască, e în stare să promită orice, evident, ca să-și vadă cât mai repede sacii în căruță!

Prin tradiție, decembrie este luna în care porcul zboară din nou, fiind dotat cu parașuta cu care, cândva, Elena Udrea se arunca direct în brațele lui Traian Băsescu.

Revin la statutul de porc. Îmi amintesc că, în anii comunismului, am fost trimis, în calitatea mea de gazetar, într-o vizită de documentare în RDG. Dincolo de ceea ce am văzut în respectiva țară, cu mult peste nivelul României de atunci, m-au frapat două momente ieșite din comun. După ce am fost preluat, la ora șase dimineața, din gara Berlin, însoțitorii mei m-au dus într-un restaurant cu zeci de feluri de mâncăruri și diverse preparate, fructe etc., ceea ce, la noi, fiind destul de tânăr și prea puțin plimbat, nu văzusem nicăieri. Oarecum timorat, dar și cu senzația aceea când îți plouă în gură, mi-am pus în farfurie un cremwurst, puțin muștar și o chiflă. Foarte contrariat, translatorul, un român din Brașov, fugit în Germania, mi-a smuls farfuria din mână și mi-a umplut-o cu de toate, ca să spun așa, după care mi-a șoptit: “Știu că faceți foamea în România!” Avea perfectă dreptate, dar eu nu m-am simțit niciodată mai umilit ca în clipa aceea. Ceilalți doi însoțitori, gazetari și ei, priveau cu o nedisimulată curiozitate toată această scenă, așteptând ca eu să devorez tot acel morman de produse din carne și patiserie. Bineînțeles că, realizând situația ridicolă în care mă găseam, m-am abținut să mă dau în spectacol, un spectacol în care unitatea de măsură pentru România era un biet cremwurst, pentru că asta era miza, nu eu ca persoană. De altfel, în cele 10 zile cât am vizitat RDG, am purtat cu multă dificultate stigmatul de rudă săracă a lagărului socialist, pentru că RDG era o țară la superlativ. Finalul a fost unul pe măsura coșmarului trăit. La despărțire, în gara Berlin, gazdele au vrut să-mi ofere un cadou din partea lor. Prudent, dar, în același timp, politicos, l-am refuzat. Și bine am făcut. Cadoul era un salam de Sibiu!

Mă tem că, astăzi, această întâmplare socialistă, via Berlin, seamănă foarte mult cu halca de porc a capitalistului nostru de cumetrie, unul dintre cârnățarii care pozează în mari moguli de presă. Din păcate, presa a ajuns la mâna cârnățarilor de pretutindeni, foști șefi de aprozar, inculți de-a dreptul, puși doar pe demolat...Chiar și atunci când zic ei că dau de pomană, o fac ostentativ, demonstrând că toată viața lor publică e un teatru de doi bani.

Ceaușeasca spunea, când vedea nesfârșitele cozi la pâine și lapte, că suntem niște viermi! Astăzi, cârnățarii capitalismului de cumetrie au aceeași părere despre noi...

30.12.2016