ONG-urile îi cer lui Dragnea să pună în dezbatere publică proiectul descentralizării(754)


Un număr de 15 ONG-uri îi cer lui Ponta şi Dragnea să retragă proiectul descentralizării de pe agenda guvernamentală şi să-l pună în dezbatere publică, pe motiv că actuala formă a lui "este inacceptabilă" având în vedere posibile "consecinţe grave" în segmente ca natura, patrimoniul sau sănătatea.

"Organizaţiile semnatare consideră că actuala formă a proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare este inacceptabilă având în vedere consecinţele grave pe care acest act normativ le-ar putea provoca diverselor segmente ale societăţii: natură, patrimoniu, sănătate etc. De aceea, vă cerem retragerea proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică de pe agenda guvernamentală şi punerea acestuia în dezbatere publică în temeiul Art. 6 alin. 7 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Reamintim că o solicitare în acest sens a fost deja înaintată în data de 5 noiembrie 2013", se arată într-o scrisoare deschisă adresată, joi, premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea de 15 organizaţii ale societăţii civile.

Potrivit Mediafax, în scrisoare sunt menţionate patru "deficienţe referitoare la prezentul proiect de act normativ", prima dintre acestea fiind "favorizarea corupţiei din sectorul administraţiei publice prin plasarea în poziţie de conflict de interese a autorităţilor judeţene (în speţă, Consiliile judeţene vor avea în subordine instituţii a căror menire era să controleze - sub diverse dimensiuni, patrimoniu, mediu etc. - activitatea Consiliilor judeţene)".

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri