Profeții despre ANI(1804)


Acum trei luni, Claudiu Palaz declara, sigur pe el: Decebal Făgădău va fi declarat incompatibil de către ANI.

Timpul i-a dat dreptate fostului prefect, iar viceprimarul Constanței este acuzat acum de ANI că ar fi fost incompatibil. Deși prejudiciul este greu de cuantificat și deși nimeni nu crede că Decebal Făgădău s-ar fi îmbogățit din calitatea de reprezentant al Consiliul Local în AGA societății de apă, legea e lege și inspectorii de integritate au interpretat-o ad litteram.

Pentru ei nu a contat că despre Decebal Făgădău este singurul om care lucrează cu adevărat și cu folos pentru comunitate în Primăria Constanța. Nu contează că prin mâna lui au trecut TOATE proiectele europene, că a fost singurul care a reușit să și ducă la bun sfârșit o parte dintre ele. Nu contează că Nemirschi îi lăsase moștenire o mapă, dar că acesta se lăuda zilnic în fața lui Mazăre că proiectele avansează.

Palaz, ca și alți politicieni din opoziție, de altfel, își freacă probabil palmele de bucurie. ”În funcție de deciziile instanțelor, de anul viitor ar trebui să se organizeze alegeri locale parțiale”, spune el. Ba mai mult: în opinia sa, actualul prefect ar trebui să îi suspende din funcție pe incompatibili, așa cum a făcut el cu Claudiu Tusac, primarul de tristă amintire al Mangaliei. Dacă nu va face așa, Eugen Bola riscă un dosar penal pentru abuz în serviciu. Palaz se oferă să i-l servească. Primele parțiale are putea avea loc în Hârșova și Lumina, unde primarii au fost declarați incompatibili de ANI, au atacat decizia în instanță, dar au pierdut procesul, fără să fi epuizat însă căile de atac.

Pe de altă parte, șefii liberalilor spun că Mazăre și ceilalți pot fi dați jos din scaunele pe care le ocupă, dar acest lucru se va întâmpla numai prin vot.

Palaz a avut dreptate acum trei luni, dar o vorbă înțeleaptă spune că nimeni nu este profet în țara sa. Vom trăi și vom vedea dacă avem de-a face cu excepția care confirmă regula.