Cum vrea să-i ajute deputatul Dănuţ Culeţu pe restanţierii la bănci

Cum vrea să-i ajute deputatul Dănuţ Culeţu pe restanţierii la bănci(1240)


Președintele Forței Civice Constanța, deputatul Dănuț Culețu, s-a întâlnit, recent, în calitate de membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi ai Consiliului Superior ai Magistraturii (CSM).
Tema întâlnirii a vizat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în sensul unor prevederi exprese privind insolvenţa persoanelor fizice.

„În cadrul întâlnirii am abordat poziţia în faţa ARB şi CSM, în privinţa necesităţii aprobării acestei legi. În principiu, s-a stabilit armonizarea celor patru legi, pentru un singur statut legislativ. ARB a vorbit despre o implicaţie pe partea de bilanţ sau pierderi, invocând faptul că băncile ar pierde astfel un procent de 75%, datorită debitorilor de rea credinţă. Noi am explicat că dorinţa noastră nu este de a crea probleme pentru creditori, întrucât insolvenţa personală va fi stabilită de un judecător. Mai mult, problema este urgentă, pentru că peste 715.000 de persoane din România au depăşit deja peste 30 de zile în materie de restanţe la rate. În concluzie, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor va armoniza cele patru legi şi va prezenta în cadrul următoarei noastre întâlniri un singur proiect în acest sens”, a spus Dănuț Culețu în cadrul unei conferințe de presă.

Prin inițierea acestei legi, deputatul constănțean vrea să vină în ajutorul persoanelor fizice care au restanțe la bănci. În acest mod, Dănuț Culețu consideră că își onorează promisiunea făcută în campania electorală, proiectul de lege reprezentând una dintre priorităţile mandatului său.

De altfel, deputatul a și tras un semnal de alarmă, în privinţa datornicilor la bănci deoarece 23,4% dintre români au credite neperformante, motiv pentru care trebuiesc luate măsuri urgente.
„O astfel de lege este imperios necesară pentru a veni în ajutorul celor care, de bună credinţă fiind şi independent de voinţa lor, au restanţe la credite. Legislaţia actuală permite creditorilor urmărirea debitorilor persoane fizice pentru sumele datorate până la sfârşitul vieţii, fără a exista o garanţie clară de recuperare a prejudiciului. Consider că se impune stabilirea unui echilibru real între necesitatea creditorilor de a-şi recupera datoriile şi imposibilitatea debitorului persoană fizică de a le achita, având în vedere că nimeni nu poate lua mai mult decât există.
Iniţiativa conţine şi măsuri clare de protecţie a debitorilor, care permit asigurarea unei existenţe minimale a celor care, independent de voinţa lor, ajung să fie executaţi, fără să se ţină cont că nu sunt direct responsabili pentru situaţia de supraîndatorare”, a explicat deputatul Dănuţ Culeţu.

Proiectul inițiat de parlamentarul constănțean vizează cetăţenii români care au contractat credite personale în vederea achiziţionării de locuinţe, şi propune în acest sens adoptarea unui proiect de lege privind protejarea cetăţenilor asupra riscurilor de a pierde locuinţele.
„Proiectul prevede iniţierea unei legi privind falimentul persoanelor fizice prin care să fie instituită obligaţia statului să intervină atunci când persoanele fizice nu mai pot să îşi returneze creditele, acordându-se mai întâi o perioadă de graţie de doi ani, perioadă în care cetăţenii vor rămâne în case fără a putea fi evacuaţi. Este vorba despre acei oameni care au fost buni plătitori, însă, din motive întemeiate au ajuns într-o astfel de situaţie”, a spus Dănuţ Culeţu.




jooble.org