"Spărgătorul de nuci", la Constanţa(1199)


Din ce în ce mai prezent pe afişul companiei constănţene de balet, Gheorghi Kovtun semnează din nou regia,coregrafia şi adaptarea libretului piesei ‚Spărgătorul de nuci’ pe care constănţenii o pot vedea duminică, 3 noiembrie 2013 de la ora 19:00 pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”.


Compania de balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski” prezintă publicului, duminică, 3 noiembrie 2013, de la ora 19.00, un spectacol cu iz de iarnă. „Spărgătorul de nuci", un balet plin de culoare şi dinamism ce îi are în prim-plan pe Horaţiu Cherecheş şi Delia Luca (Spărgătorul de nuci şi Marie), doi solişti care vor ţine publicul în suspans, dar şi în extaz, prin coregrafia plină de elemente tehnice acrobatice şi deloc uşoare, deosebit de spectaculoase.


Adaptarea lui Gheorghi Kovtun după E.T.A. Hoffmann, Alexandre Dumas şi Marius Petipa combină date din povestea de bază, căreia îi adaugă nuanţe personale. Astfel, unchiul Drosselmayer este directorul unui teatru de păpuşi, nemaiavând nimic din tradiţionalul personaj spăimos, a dispărut Fritz, fratele Mariei (Clara în alte variante) iar povestea are ca motor personajul din carte (păpuşa Spărgător de nuci), devenit mai întâi cadoul preferat, pentru ca în final să fie, sub înfăţişarea de Prinţ, prima investiţie sentimentală semnificativă a adolescenţei...


Pe parcursul poveştii, unchiul Drosselmayer (Sergiu Dan), diferite personaje îşi vor face apariţia rând pe rând: Zâna Primăverii şi Zâna Zăpezii (Manabe Akari - Japonia), Regele Şobolanilor (Adrian Mihaiu) şi suita sa. Dansuri de caracter – spaniol (Rie Aoyagi - Japonia, Kim Yeji – Coreea de Sud, Mihai Pâslaru, Dragoş Andruţă), arab (Dorina Drăgoeaş, Andrei Tarcău, Marian Basarabeanu), chinez (Amalia Mîndruţiu şi Sorin Gâlcă,) şi rusesc (Adrian Mihaiu, Laima Costa, Kanoko Suzuki – Japonia, Petronela Iordache, Ayaka Kishi - Japonia), Arlechin şi Colombina (Cezar Buculei şi Ayla Costea) vor fi dansate de ansamblul de balet, alături de copii şi părinţi, păpuşi, fulgi de zăpadă şi flori,.


Costumele Nataliei Kornilova îţi mângâie ochii şi îţi încântă sufletul. Istorisirea este plasată în vremea lui E.T.A.Hoffmann, dar tenta de epocă este redată prin materiale strălucitoare moderne, linii stilizate şi sugestii de basm.


Muzica: P.I.Ceaikovski, Coregrafia: Gheorghi Kovtun, Scenografia: Natalia Kornilova, Asistent coregrafie: Monica Cherecheş


Ajuns la cea de-a XXXIX-a ediţie, Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului, organizat de Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa, se adresează spectatorilor iubitori de cultură şi spectacol muzical coregrafic. ”Fiecare seară, dăruire şi devotament, spectacole cu distribuţii excepţionale, titluri valoroase, genuri surprinzătoare, de la operă, balet clasic, operetă, musical, muzică de film, spectacol pentru copii, seară de jazz, concert simfonic, concert vocal-simfonic, până la muzică şi dansuri pe ritmuri latino şi latino americane. Acest festival este ofranda noastră către publicul constănţean şi către astrele care ne-au ajutat şi în acest an să înfruntăm şi să învingem percepţia greşită că oraşul Constanţa nu are nevoie de cultură”, a declarat Daniela Vlădescu, manager TNOB “Oleg Danovski”.
 




jooble.org