Unde poți face controale gratuite pentru a depista bolile de inimă(666)


Centrul Medical Iowemed sustine prevenirea si combaterea bolii coronariene în randul pacienților, motiv pentru care a început programul “Iowemed la inima ta”.

Astfel, până pe 30 decembrie, toți constănțenii care au vârsta de peste 35 de ani pot beneficia gratuit de EKG și măsurare a tensiunii, în acest mod putând fi depistate anumite boli coronariene.

Organizatorii spun că, dacă rezultatul testului indică prezența unui risc, pacientii vor fi contactati pentrru o consultatie gratuită la medicină internă, pentru recomandări și investigații amănunțite.

Campania se va desfășura după următorul program: de luni până vineri, între orele 13.00 – 15.00 și sâmbăta sau duminica între orele 10.00 – 18.00.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri