Peste 1000 de tone de deșeuri au fost strânse de echipele municipalității în Constanța în cadrul campaniei *Curățăm România!*

Peste 1000 de tone de deșeuri au fost strânse de echipele municipalității în Constanța în cadrul campaniei *Curățăm România!*(187)


Peste 200 de oameni și zeci de autospeciale au acționat până acum în zonele sensibile ale orașului, acolo unde nepăsarea și lipsa de responsabilitate a unora dintre noi au făcut ca terenurile virane să devină adevărate focare de infecție.

Echipele Primăriei Constanța și ale firmei de salubrizare Polaris M Holding au igienizat terenurile situate în Palazu Mare, Viorelelor, Pescărie, taluz Poarta 6, Madrid/ Amsterdam, Interioară, Șoseaua Mangaliei sau 1 Mai Vechi.

Lupta autorităților continuă, pentru că, din păcate, o parte dintre noi suntem încă departe de a conștientiza importanța respectării normelor de mediu și transformăm domeniul public în coș de gunoi.

De asemenea, continuă și campania care se desfășoară la nivel național sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.




jooble.org