4/4PentruPrieteni

4/4PentruPrieteni(289)


  Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, alături de Federația Română de Baseball și Softball și de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a celebrat valorile prieteniei și voluntariatului în data de 04.04.2022, contribuind astfel, în județul Constanța, la realizarea celei de-a patra ediții a proiectului național 4/4 PentruPrieteni” coordonat de Ambasada Statelor Unite ale Americii și Filiala din România a Consiliilor Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education).

   Inspiraţi de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?” și urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntarului, Florina Cristache, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța și Alexandru Mihai și Vlad Becșan, reprezentanții Federației Române de Baseball și Softball, au realizat o activitate de voluntariat intitulată „Baseball 5 – joc sportiv ca prietenie și terapie”, pentru a populariza și încuraja în rândul elevilor un stil de viață sănătos, o atitudine pozitivă față de comunitate, spiritul civic, toleranța și responsabilizarea socială, mișcarea sportivă, abilitățile sociale, competitive, de concentrare și de lucru în echipă, spiritul de fair play, încrederea de sine, capacitatea de autodisciplinare, motivația, ambiția și angajamentul pe termen lung, precum și abilitatea de a accepta victoria sau înfrângerea

 Aproximativ 100 de elevi de gimnaziu de la Liceul Teoretic Murfatlar, Școala Gimnazială Nr. 1 și Şcoala Gimnazială ,,Viceamiral Ioan Murgescu” din Valu lui Traian au primit în premieră informații despre jocurile de baseball și softball, despre ce înseamnă sportul ca prietenie și terapie, conduită și comportament adecvat în comunitate, muncă în echipă, respectul față de coechipier sau interlocutor, asumarea de sarcini, diversitate, egalitatea de șanse, toleranță, incluziune. De asemenea, elevii, profesorii de educație fizică și directorii celor trei instituții din județul Constanța au primit din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța și a Federației Române de Baseball și Softball materiale necesare desfășurării în bune condiții a activităților sportive prezentate, precum și diplome de participare din partea coordonatorilor principali ai proiectului național: Ambasada Statelor Unite ale Americii și Filiala din România a Consiliilor Americane pentru Educație Internațională.

Informații complete despre jocurile de baseball și softball sunt disponibile la numerele de telefon: (0728) 728187 (Andrei Mirescu – președinte FRBS)/ (0720) 433 575 (Alexandru Mihai – FRBS)/ (0734) 364 061 (Vlad Becșan) sau la https://www.facebook.com/FRBSofficial/ https://www.baseball-softball.ro/.

Fotografiile activității de voluntariat sunt disponibile dacă accesați linkul: https://we.tl/t-JEHa1wdcyF sau pe pagina de Facebook a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța: https://www.facebook.com/profile.php?id=100075913758853 .




jooble.org