RĂTĂCIȚI PRIN BĂLĂRIILE POLITICII

RĂTĂCIȚI PRIN BĂLĂRIILE POLITICII(603)


Dacă va candida pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Constanța, Vergil Chițac va avea de înfruntat noi adversari politici și nu numai. Cei mai mulți dintre ei au început pregătirile pentru campania electorală viitoare încă de pe acum, ușoare alergări, genuflexiuni, chestii, socoteli…

Orice am face ca să înlăturăm aparențele, la Constanța, mai pe față, mai voalat, unii sunt în campanie electorală la rece! Nu e prea devreme? Păi, amiralul nu a început la fel? Dar, desigur, sub masca unui nevinovat ONG…Unii dintre cei care alcătuiesc astăzi echipa primarului Chițac erau niște necunoscuți în politică, niște anonimi pe plan local, dar care săreau ca arși ori de câte ori se lua cineva de Vergil Chițac.

Garda lui Chițac s-a mutat apoi la conducerea Primăriei Constanța. Încă de la început, Felicia Ovanesian a pus punctul pe I: amenzi și executări, până la pierderea caselor...Spunea că nu face politică, și nu făcea, dar făcea politica ei! După un vechi obicei, se jura că nu are de gând să-și bage nasul în administrația locală, dar totul s-a dovedit a fi, mă iertați, o vrăjeală!

Când noi, cetățenii acestui oraș, începuserăm să avem încredere în forța și valoarea morală a votului, Horia Constantinescu, zis Cattani, promovat, actualmente, în funcția de șef pe țară al ANPC, ne-a contrazis...El ne-a prezentat ce misiuni a avut de îndeplinit, la propunerile venite din partea PSD! Reamintesc obstacolele ridicate în calea fostului primar al Constanței, Decebal Făgădău, ca să piardă alegerile!

Revin la Cattani. Aud că domnia sa a fost numit, la scurt timp după întoarcerea în PSD, în funcția de director general al ANPC! Întreb și eu, pentru că nu știu cum e cu protecția asta, pentru consumatori, șmecheri de partid, sau ce! Și o a doua întrebare. Numirea lui Cattani pe funcția amintită s-a făcut cumva în contul notelor primite la concursul pentru confirmarea sa în postul de director la Primăria Constanța!

Încă de pe acum, diverși indivizi se visează în cuibușorul ochit după ce au văzut că principalul obiectiv vizează desființarea bălăriilor…Să piară din țară! Bălăriile, cine altcineva? Pentru că pe unii i-a cuprins pandemia laudei de sine, le spun că, în ce privește Constanța, perspectivele sunt sumbre...
  

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri