Petrișor Cruceanu a preluat conducerea organizației Mișcarea Populară de la Mangalia

Petrișor Cruceanu a preluat conducerea organizației Mișcarea Populară de la Mangalia(1639)


La Mangalia a avut loc lansarea oficială a organizației municipale a Partidului Mișcarea Populară, festivitate ce s-a desfășurat la sediul din strada Portului nr.41.
Evenimentul a fost organizat de liderii organizației locale și anume: Petrișor Cruceanu, Constantin Bîrbora, Virginia Vlad, Dan Stoian și alții. Din partea organizației județene au participat: Claudiu Iorga Palaz – președintele organizației județene PMP, Elena Buhaiev – președinta organizației județene de femei, Narciz Amza – președinta organizației de femei pe municipiul Constanța, Emiran Reșit – vicepreședinte PMP Constanța, Florin Țugurel – președinte PMP. organizația Valu lui Traian.
Manifestarea a avut o susținere deosebită și prin participarea unui număr important de membri și simpatizanți ai P.M.P. din toate categoriile socio – profesionale.
De asemenea, la invitația organizatorilor au răspuns prin prezența lor și nume importante de pe scena politică și economică a orașului Mangalia. Astfel, s-a remarcat prezența liderului PDL Mangalia, Zanfir Iorguș.

“Îmi face plăcere să văd entuziasmul vostru, astăzi, aici, și mă face să mă simt nostalgic amintindu-mi de începuturile mele politice. Importanța unei drepte unite și puternice este vitală pentru binele Mangaliei și al întregii țări”, a spus Iorguș.
Aflat printre cei care au răspuns invitației organizatorilor, președintele Patronatului Neptun - Olimp, Nicolae Moroianu a spus: „Oamenii de afaceri se așteaptă la o coagulare a forțelor de dreapta care să aducă măsuri eficiente pentru dezvoltarea turismului. Agenții economici din zonă, împovărați de taxele impuse de guvern și de o administrație locală total ineficientă și ranchiunoasă, au o orientare masivă către o alt fel de dreaptă politică.”
Cum era de așteptat, președintele organizației P.M.P – Mangalia, Petrișor Cruceanu a luat cuvântul spunând printre altele: „Țin să mulțumesc tuturor celor prezenți la acest eveniment care ma onorează pentru încrederea acordată și mă responsabilizează pentru ceea ce va fi să realizăm.” Vorbind despre orientarea sa politică, Petrișor Cruceanu a spus că aceasta nu este întâmplătoare și că se datoreaza principiilor și viziunii politice a Președintelui Traian Băsescu, în care se regăsește.

„Dacă a fi pro Băsescu înseamnă să crezi în adevăr, să lupți pentru demnitate, pentru justiție, pentru identitate europeană, pentru dispariția completă a unei clase politice de tip mafiot, atunci calificativul băsist mă face mândru”, a spus Petrișor Cruceanu.

„Cred că partidul pe care îl reprezentăm poate oferi altceva constănțenilor. Știu că în tot județul sunt oameni muncitori, oameni demni, care vor cu totul altceva de la clasa politică și care nu pot accepta penibilul la nesfârșit. Suntem în stare să ne îngrijim singuri bătrânii fără milostenia fariseică și umilitoare a liderilor locali. Le cer pensionarilor înțelepciunea de a nu vinde viitorul copiilor și nepoților lor pe un pui și un litru de ulei. Doresc succes organizației noastre din Mangalia, mă bazez pe experiența politică a liderului de aici, Petrișor Cruceanu și a întregii sale echipe, și am convingerea că împreună, cu muncă, credință și dăruire vom reuși să aducem zâmbetul, demnitatea și bunăstarea oamenilor din aceste locuri”, a spus și liderul PMP Constanța, Claudiu Palaz.




jooble.org