Cum poți să câștigi o bursă la o universitate din străinătate

Cum poți să câștigi o bursă la o universitate din străinătate(626)


La Constanţa pe 22 octombrie, la Hotel Ibis, tinerii pot discuta cu reprezentanții instituțiilor din străinătate despre ce înseamnă să fii student la o facultate renumită. În plus, zeci de universităţi din Europa vor oferi informații despre taxele de școlarizare, posibilități de finanțare, programele disponibile și procesul de aplicare. Cu o ofertă de mii de programe, destinații cu taxe de școlarizare 0 sau burse de până la 100% din taxa de școlarizare, vizitatorii își vor găsi o ofertă care să li se potrivească. Participanții la târg vor avea acces la standurile universităților din Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Elveţia, Danemarca, Ungaria, SUA si Romania, precum şi la standuri ale organizațiilor care desfășoară programe de dezvoltare personală și profesională. De asemenea, vizitatorii vor putea găsi cursuri de limbi străine, reduceri la cărți de pregătire pentru testele necesare la admiterea în străinătate și multe altele.


La RIUF au loc și sesiuni de prezentare, menite să-i ajute pe cei ce vor să afle mai multe detalii despre studiul într-o anumită țară sau la o anumită universitate. În cadrul lor vor fi prezentate informații despre diferitele sisteme academice și particularitățile lor, despre campusurile și activitățile extra-școlare pe care universitățile le au pentru studenți, despre pașii necesari realizării unei aplicații la studii în străinătate, dar și despre oportunitățile de carieră și modul în care universitățile își ajută absolvenții să aleagă domeniul potrivit. Aceste sesiuni sunt menite să ofere participanților informații complete, pe care să le ia în considerare atunci când evaluează programele de studiu și destinațiile potrivite pentru ei.

Vizitatorii târgului pot să participe la sesiuni de consiliere gratuită în carieră și pentru realizarea aplicației la studii în străinătate. Astfel, pe baza unui test, ei pot afla care sunt domeniile potrivite pentru ei, în funcție de aptitudinile și pasiunile lor. Apoi, cu ajutorul consilierilor EDMUNDO, vizitatorii pot găsi programele de studiu din domeniile respective, în țările de interes pentru ei. În plus, consilierii îi pot sprijini în realizarea unei aplicații competitive și îi pot ajuta cu toate informațiile necesare până ajung să fie studenți internaționali.


14 dintre universitățile și instituțiile prezente la RIUF Constanţa vor oferi burse, al căror cuantum total se ridică la peste 500.000 de euro. Bursele pornesc de la 1.000 de lire pe an (aproximativ 1.200 de euro) și pot ajunge chiar la peste 60.000 de dolari (aproximativ 45.000 de euro) pentru un program de MBA în Statele Unite.

 




jooble.org