BALONUL E ROTUND ȘI OBRAZUL UNORA E GROS!

BALONUL E ROTUND ȘI OBRAZUL UNORA E GROS!(331)


Gafa căreia i-au căzut pe post de victime trei foști mari jucători de la echipa națională de fotbal a României a isterizat o țară întreagă! Mă refer, desigur, la episodul buimac al repartizării celor trei foști internaționali, Gică Hagi, Gică Popescu și Dorinel Munteanu, la “coada” Arenei Naționale. Sau, mă rog, într-o curbă cu sens unic a stadionului, cum ar zice primarul Chițac de la Constanța…

Din start, mă alătur și eu celor care au criticat situația penibilă creată la meciul Austria-Macedonia de Nord, una demnă de filmele cu Stan și Bran! De data aceasta, cu Stan și Bran multiplicați într-un rol colectiv: gașca de guvernanți, trepăduși și funcționari ai Puterii, cuibărită pe scaunele din sectorul VIP.

M-am convins, balonul e rotund și obrazul e gros!

De apreciat reacția opiniei publice, chiar dacă unii au cam sărit calul între tragismul grec și bocetul autohton. De multă vreme, zic eu, nu i s-a mai acordat PROSTIEI atâta atenție, ca în cazul drobului de sare din celebra poveste. E o stare mai presus decât în schița “Două bilete”, a lui Caragiale, fiind vorba de mai multe bilete la un loc.

Un cunoscut realizator TV a realizat, în ton cu inundațiile din țară, un interviu-fluviu cu Gică Popescu. Indignarea domniei sale a fost amplificată de prezența mai multor politicieni în sectorul VIP, situație pe care domnia sa a calificat-o ca fiind injustă...Rămân la părerea că dacă politicienii nu s-ar fi deplasat în turma organizată în sectorul cu pricina, lăsându-i pe alții să gafeze, nu cred că s-ar fi produs o reacție atât de înfierbântată!

Din situația creată, ne-am ales însă și noi, oamenii muncii, cu ceva. Poate că acum politicienii noștri s-au convins cât de puțini sunt iubiți și stimați de popor! Oamenii s-au săturat să mai asiste la astfel de demonstrații de parvenitism..și la tot felul de abuzuri sub genericul “Nouă ni se cuvine totul!” Dumnealor, politicienilor!

Au primit o nouă lecție, culmea, în Casa Fotbalului! Privit de sus, sectorul amintit de la Arena Națională arăta ca un cuib supraaglomerat cu pupeze, care au luat cu asalt teiul politic pentru a vedea meciul zilei...Dar s-au ales cu un vot de blam! Pentru imaginea țării, ar fi fost de preferat cucii și nu pupezele, dar nu au intrat în grafic nucii…

Sunt de acord și eu că organizatorii, nu numai români, s-au pus singuri într-o postură mai mult decat jenantă! Eu zic că avem de-a face cu o gafă de mari proporții generată de nesimțirea și indiferența unor birocrați și inculți în materie de fotbal și de sport, în general…

Pe de altă parte, nici cu politicienii nu îmi este rușine...Nici unul dintre ei nu a avut prezența de spirit, acel ultim bun simț, care te poate transforma dintr-un personaj negativ în unul normal. Să se ridice și să-i invite pe fotbaliști să ia loc, alături de ei…

Știu, e prea mult! Realizatorul TV a vrut pesemne să înfiereze cazul cu un plus de manie proletară. Cert este că în debutul emisiunii cei doi erau într-un dezacord total în materie de timp și de idei...Omul de televiziune îl asmuțea pe Gică Popescu, dar acesta nu s-a lăsat târât într-o presupusă discuție politică, pentru că aici părea să se ajungă...Moderatorul a încercat de câteva ori să-l întărâte, să fie mai incisiv și mai critic...

Gică Popescu a evitat, de fiecare dată, să gireze discursul vehement al celui care punea întrebări! Gică Popescu nu a intrat în jocul moderatorului, comportându-se ca un gentleman. Parcă ar fi vrut să-i spună: “Nu cred că este cineva care a făcut ceva intenționat. Eu mi-am cumpărat oricum bilete.”

Gică Popescu, mare domn, a mai spus că nu este cazul să se facă atâta vâlvă pe marginea acestui caz. Le-a arătat discret și finuț obrazul celor cu musca pe căciulă...Nu a ridicat tonul la nimeni. Nu a pozat în liderul oropsiților. Nu a tras turta pe spuza lui. Nu a ptofitat că este invitat doar el la TV ca să-și facă un plus de imagine peste colegii săi...Nu a găsit de cuviință să-și ridice singur statuie pe neajunsurile existente la această oră din sport. Să-i asmută pe idolii săi asupra celor care l-au băgat în pușcărie pe nedrept.

Pe tot parcursul emisiunii, Gică Popescu nu a făcut decât să tempereze discuția, adoptând o atitudine pacifistă, chiar elegantă... Gică Popescu a explicat că nu consideră episodul relatat ca fiind un capăt de țară și nici ediția revizuită a tragediei americane...Este teafăr și nevătămat și asta îl bucură cel mai mult. La meci, a venit însoțit de câțiva membri ai familiei și presupun că nu s-ar fi depărtat prea mult de ei, ca să stea el singur printre politicienii aroganți…Și s-a simțit și distrat minunat, ca în vremurile tinereții.

Ar fi fost o problemă de imagine pentru domnia sa, dacă ar fi stat la VIP și membrii familiei împrăștiați pe stadion...Și, atenție, Gică Popescu a cumpărat bilete pentru toți cei care l-au însoțit... Cumpărând bilete la întrecerile fotbalistice, Gică Popescu continuă să sprijine “sportul rege” de la noi!

Deși acest aspect nu a fost dezbătut mai pe larg, pentru a fi un exemplu pentru noi toți, Gică Popescu și-a păstrat conduita de om cu mult bun simț până la sfârșitul emisiunii...M-am convins că este un adevărat gentleman. Deosebită stimă, Mister Popescu!

 




jooble.org