Dezinteres la prima dezbatere de dinaintea referendumului de la „Ovidius“

Dezinteres la prima dezbatere de dinaintea referendumului de la „Ovidius“(999)


Aproximativ 20 de persoane au participat, astăzi, la prima dezbatere publică pentru stabilirea modului în care va fi ales noul rector de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa.


Discuţiile din Aula Magna au fost moderate de către prorectorul prof.univ.dr. Victor Ploae, de vicepreşedintele Senatului, prof.univ.dr. Ion Botescu, de preşedintele Comisiei de specialitate a Senatului pentru educaţie şi formare continuă, prof.univ.dr. Elisabeta Chirilă, şi de şeful Serviciului Juridic şi Contencios, jr. Loredana-Maximiliana Dan.
Potrivit prof.univ.dr.Victor Ploae se speră ca studenţii şi profesorii să se mobilizeze la referendumului de luna viitoare.

Până atunci, pe 24 octombrie şi 1 noiembrie, au fost planificate alte două runde de discuţii, în urma cărora se va decide procedeul în care se va desemna noul conducător al instituţiei.
După cele trei întâlniri, la Universitatea „Ovidius“ Constanţa va avea loc şi referendumul, ce va avea ca obiect stabilirea opţiunii pentru una din cele două modalităţi de desemnare a rectorului prevăzute în Legea Educaţiei Naţionale. Acest lucru se poate realiza pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal.

Plebiscitul va avea loc pe 11 noiembrie, între orele 8.00 şi 20.00, la Cantina Universităţii „Ovidius“ din Constanța, situată pe B-dul Mamaia nr. 124.

Persoanele cu drept de vot înscrise pe listele universităţii vor fi chemate să se pronunţe prin aplicarea ştampilei pe una dintre variantele pentru care optează, înscrise pe buletinul de vot.
Reamintim că, în prezent, UOC are o conducere interimară, prof.univ.dr.ing. Ion Bordeianu fiind cel care, la începutul lunii septembrie, a fost desemnat de către Senatul Universităţii să preia atribuţia de ordonator de credite.




jooble.org