Cum au salvat turcii aeroportul din Kogălniceanu

Cum au salvat turcii aeroportul din Kogălniceanu(938)


Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu ar fi putut foarte bine să-și tragă obloanele dacă nu ar fi existat compania Turkish Airlines. Aceasta l-a salvat de la ”hibernare”, prin decizia de a continua, pe timpul iernii, cursele regulate începute în vara acestui an.

Directorul Societății Naționale Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, Cristian Moldovanu, a anuțat ieri, printr-un comunicat de presă, care este sezonul de iarnă. Lista este scurtă și cuprinde numai compania turcească. Aceasta va zbura de trei ori pe săptămână spre Istanbul. Mai exact, în zilele de miercuri, vineri și duminică.

Avioanele decolează din Constanța la ora 15.50 și aterizează în Istanbul la ora locală 17.00, în timp ce plecarea din Istanbul are loc la ora 13.40, iar sosirea în Constanța la 14.50, ora locală. Prețul biletului va rămână la 99 de euro dus întors.

Cursele companiei Ryanair spre Italia sunt anulate pe timpul iernii.

Zborul spre Istanbul este important și pentru că asigură legături cu zeci de destinații din Orient. Din cele 4.500 de persoane care au plătit bilet pentru acest zbor, 35% au ales Istanbulul doar ca punct intermediar spre alte destinații.

Compania turcească mai operează de pe un singur aeroport românesc, Otopeni.

Turkish Airlines a fost înființată în anul 1933 și deține în prezent 233 de aernoave. Potrivit www.airdisaster.com, compania a fost implicată în 14 accidente aviatice. Cel mai recent a avut loc în februarie 2009, când un Boeing 737 cu 134 de persoane la bord s-a prăbușit foarte aproape de aeroportul Schipol din capitala Olandei, nouă persoane pierzându-și viața. Atunci, compania Turkish Airlines a fost acuzată că "invită la dezastru", prin ignorarea regulilor de întreţinere a aparatelor sale de zbor, cu o săptămână înainte de accident, după cum relata CNN, citat de Mediafax. Sindicatul Aviaţiei Civile Turce a anunţat pe site-ul său, la 18 februarie 2009, că Turkish Airlines "ignoră funcţia de bază a siguranţei de zbor, reprezentată de serviciile de întreţinere a avioanelor". "Administraţia companiei nu înţelege consecinţele acţiunii prin care oamenilor li se iau locurile de muncă şi prin care invită la dezastru", a continuat aceasta.




jooble.org