A murit un scafandru

A murit un scafandru(544)


Scafandrul Roşca Nicolae a murit astăzi, în timpul unor operaţiuni de demontare a sistemului de semnalizare a digurilor de larg din Marea Neagră.

Conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral a precizat că în urma licitaţiei publice privind atribuirea lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru semnalizarea digurilor de larg din staţiunea Mamaia şi municipiul Constanţa, desfăşurată în luna iunie 2013, a fost încheiat contractul cu nr. 86/10.06.2013 între ABADL şi SC Opal Construct SRL

Conform prevederilor contractuale, executantul (SC Opal Construct SRL) are obligaţia de a executa lucrări de mentenanţă în ceea ce priveşte montarea/demontarea sistemului de semnalizare la începutul şi la sfârşitul sezonului estival. În conformitate cu prevederile aceluiaşi contract, executantul este pe deplin responsabil pentru conformitatea, stabilitatea şi siguranţă operaţiunilor executate.

Conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral își exprimă profundul regret pentru deces.




jooble.org