STATUIA LUI MIHAI EMINESCU (V)

STATUIA LUI MIHAI EMINESCU (V)(604)


    Marele colecționar Krikor H. Zambaccian evocă, nostalgic, urbea în care s-a născut: „Pe aceste țărmuri am copilărit și am crescut... A fost o fericire că un Horia P. Grigorescu, fiul primului funcționar român numit la încorporarea Dobrogei (inginerul silvic Petre Grigorescu) și un Scipio Vulcan, vlăstar al unuia din cei mai activi publiciști dobrogeni (Petru Vulcan, n. n.) să ajungă în fruntea Municipiului. De dragostea lor pentru orașul natal, se resinte Constanța renăscută.
   Și acestea sunt țărmurile pe cari le-a cântat Eminescu și le-a încununat cu versurile lui; iar astăzi, după câteva decenii de la moartea lui, un mănunchi de intelectuali constănțeni au hotărât să-i ridice un monument.
    Îmi îndeplinesc o frumoasă datorie evocând amintirea lui Ioan N. Roman, rafinată sensibilitate, entuziast incorigibil, artist prin suflet, scris și temperament. Generația noastră, care s-a dezvoltat în Constanța, în admirația și respectul câtorva personalități, se simte crunt lovit de soarta care ne-a răpit pe Ioan N. Roman înainte de realizarea unui ideal al său: monumentul Eminescu aci la țărmul țării, ideal pentru care activase de multă vreme. I-a fost dat să ia inițiativa și să prezideze comitetul Pro Eminescu până în ultimele clipe ale vieții. Aci pe țărmurile barbare până mai ieri ale Scythiei Minor, nimeni altul ca Ioan N. Roman n-a știut să ne comunice mai vibrant gândul și versul eminescian. Iar din pasiunea și entuziasmul cu care s-a adresat sculptorului O. Han, încredințându-i monumentul, a transmis elan și artistului care a realizat o frumoasă operă de artă. Sculptorul îl prezintă pe poet în faza primei tinereți, în epoca romantismului elegiac. În privirea-i ce se pierde în larg spre infinit, regăsim în proporții uriașe clipe de emoție, iar măreția în care sculptorul a plasticizat fruntea nemuritorului poet, frunte sub care s-au născut și s-au frământat un ocean de gânduri, apare bustul monumentului ce se va așeza la marginea mării, în arșița soarelui marin și în drumul vânturilor, înfrățită pentru totdeauna cu marea veșnică și infinit agitată, pe care a iubit-o și cântat-o. Stă bustul pe un soclu înalt, departe de vuietul orașului, în fața «mișcătoarei mărilor singurătate», iar Elegia e reprezentată printr-o femeie în picioare, de o liniște și simplicitate antică”1.

    Grupul statuar este dezvelit la 15 august 1934; programul special realizat pentru Ziua Marinei a cuprins: defilarea navelor, alergări de cai şi curse de căruţe dobrogene la hipodromul de la Palas, desvelirea monumentului Eminescu, inaugurarea gării maritime şi a aeroportului; au participat Regele Carol al II-lea, Marele Voevod Mihai, Principele Nicolae, membrii guvernului condus de G. Tătărescu, episcopul Gherontie, clerul eparhial şi un public entuziast.
    Oscar Han descrie evenimentul: „Primul care a vorbit a fost bătrînul Bianu, preşedintele Academiei [...]. După el a urmat Corneliu Moldovanu, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, alte persoane şi, dintr-o dată, mai departe de mulţime sau mai bine zis din spatele mulţimii îşi face loc o doamnă îmbrăcată într-o rochie închisă, apare în faţa monumentului, scoate cîteva foi din poşetă şi citeşte în englezeşte o cuvîntare [...]. Este o poetă engleză, o admiratoare a lui Eminescu, care a tradus poezii de Eminescu în englezeşte. Şi nu ştiu prin ce întîmplare a aflat de inaugurarea monumentului lui Eminescu, a venit împreună cu un fiu al ei şi a stat în Constanţa vreo două săptămîni, pînă la inaugurare [...]. O cheamă E. Sylvia Pankhurst şi a tradus poeziile lui Eminescu care s-au publicat într-un volum prefaţat de B. Shaw.
    Au urmat şi alte discursuri, alte cuvîntări. Dar cuvîntarea care a impresionat mai adînc, pînă la emoţie impresionantă, a fost cuvîntarea lui Păstorel Teodoreanu, care era desemnat să vorbească în numele Fundaţiilor Regale. Păstorel Teodoreanu era îmbrăcat în haine închise, de festivitate, cu o cravată plastron la gît, cu manşete la cămaşă scrobite. Citea cu o impecabilă dicţiune, o sobrietate a cuvintelor, cu o solemnitate evlavioasă. La un moment dat, Păstorel, fără să ridice vocea, se adresează: 

- Sire, să îngenunchem laolaltă în memoria lui Eminescu.
Impresia a fost aşa de puternică, că se fixase pe figura fiecăruia dintre cei prezenţi. Venind în grupul meu, i-am întins mîna şi i-am mulţumit, spunîndu-i:
- Păstorel, aş dori ca monumentul meu să fie tot aşa de frumos cum a fost cuvîntarea ta.
După el a vorbit regele. Regele vorbea întotdeauna improvizat [...].
Pentru Păstorel a fost un moment fericit. Regele, după această cuvîntare, l-a numit inspector la Fundaţiile Regale şi i-a dat un apartament de locuit chiar în clădirea Fundaţiilor Regale. În momentul în care Păstorel ţinea discursulşi în timpul acestor discursuri, vremea era puţin întunecată, cu un vînt uşor, pica a ploaie, dispărea un nor, apăreau raze de soare care se jucau pe pajiştea monumentului, pe monument şi chiar pe feţele spectatorilor. Un grup de cîţiva pescăruşi roteau deasupra monumentului, făceau viraje, cădeau în zbor pînă aproape, se ridicau din nou, parcă aceste păsări în elanul lor de zbor comemorau dezvelirea acestui monument. Acest lucru pe care îl scriu eu a fost văzut de toţi spectatorii şi undele acestui zbor au dat tuturor o stare de fior solemn [...].
Regele a coborît din tribună să dezvelească monumentul [...]. Seara am fost invitat la cazinou, la banchetul marinei [...]. Regele mă vede şi mă chiamă. Îmi spune:
- Han, ai ales un loc foarte frumos pentru monumentul lui Eminescu. Mi-a plăcut mult [...].
Discursul lui Păstorel Teodoreanu, de la înălţimea ţinutei lui, a entuziasmat, iar dansul viu al pescăruşilor a creat un moment de frumuseţe; natura şi-a schimbat faţa în umbre şi lumini, în picături de ploaie; în ziua de 15 august, într-o atmosferă vibrantă, murmurele valurilor, marea, care la ora inaugurării nu mai era Marea Neagră ci era Marea Verde, au creat un moment de frumuseţe solemnă monumentului [...]”2.
    Un ziar local din epocă descrie festivitățile fără părtinire: „Din iniţiativa Societăţii Pro Eminescu şi a unui grup de intelectuali din localitate, cu preţiosul concurs al dlui Horia P. Grigorescu, primarul Municipiului, s-a ridicat la Constanţa, în faţa mării, la capătul bulevardului din faţa Cazinoului, un bust în bronz al celui mai mare poet şi filosof român, M. Eminescu. Marele cugetător, cântăreţul Luceafărului, al Castelului pe lacuri şi al Stelei care a răsărit, şi-a primit astăzi un binemeritat omagiu post-mortem, imortalizându-i-se amintirea în bronz la marginea mării, aşa după cum însuşi a dorit.
    Statuia este opera sculptorului O. Hahn şi a fost desvelită Miercuri 15 August ora 6 d. a. într-un cadru impresionant şi în prezenţa M. S. Regelui Carol al II-lea, A. S. R. principele Nicolae, Marele Voevod Mihai de Alba Iulia, membrii guvernului în frunte cu dl. Gheorghe Tătărescu – Primul Ministru, Vasile P. Sassu – Ministrul Agriculturii şi Domeniilor, dr. C. Angelescu – Ministrul Instrucţiunii Publice, dlui Horia Grigorescu – primarul Municipiului, Vasile Bellu – prefectul judeţului, Traian Berberianu – deputat, Traian Antonescu – chestor, Scarlat Huhulescu şi Scipio Vulcan – ajutori de primari şi ceilalţi reprezentanţi ai oficialităţilor, precum şi dl. amiral Bălănescu, Aurel Vulpe, comandor N. Christescu, colonel Petrovici, judecător Valerian Petrescu, sculptorul O. Han, membrii Comitetului Pro Eminescu, membrii Societăţii corale Cântul de la Mare, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, preşedintele S. S. R. şi alţii din elita intelectuală a capitalei şi oraşului.
    B. Bianu din partea Academiei Române depune o coroană de flori naturale pe soclul monumentului. S-a oficiat un serviciu divin de către P. S. S. Episcopul Gherontie al Tomisului şi Durostorului, asistat de clerul episcopal, primind răspunsurile date de Societatea corală Spiru Haret de la Buzău”.
    După slujbă, Societatea Cântul de la Mare a intonat Mai am un singur dor, „iar Suveranul a desvelit monumentul. Urmând apoi seria cuvântărilor, au vorbit dnii amiral Bălănescu, dr. Angelescu – ministrul instrucţiunii, Emil Ciuceanu – ziarist, Corneliu Moldoveanu – preşedintele S. R. R., Ion Bianu, în numele Academiei Române, Al. O. Teodoreanu în numele Fundaţiilor Regale, Horia P. Grigorescu – primarul Municipiului şi dna Wacuff Peanhurst – scriitoare engleză [...]
    A vorbit apoi M. S. Regele care a rostit următoarea emoţionantă cuvântare.«La steaua care-a răsărit/ E o cale atât de lungă/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă. Prin aceste fraze nu se gândea Eminescu la el, dar atât timp ne-a trebuit ca abia astăzi să-l cinstim aşa cum se cuvine prin minunatul bronz ce se ridică în faţa noastră.
    Loc mai frumos decât în faţa nesfârşitei mări, în faţa albastrului infinit, cum a fost gândul lui, în faţa sbuciumului necontenit al mării, aşa cum sbuciumată i-a fost viaţa lui, nu s-ar fi putut alege [...]
    Aş dori ca cei ce trec în faţa acestui bronz, menit să imortalizeze gândul lui Eminescu, inima lui, cuvântul lui, să ştie că în viaţa de toate zilele, mai presus de greutăţi, mai presus de noi, va trebui să trăiască, întotdeauna viu, idealismul, chiar dacă este un semn de înălţare sufletească, este un semn că există ceva peste micimile vieţii omeneşti (vii ovaţiuni din partea asistenţei).
    Fie ca tineretul, care se găseşte în clipele şi la vârsta dragostei, trecând pe aci, să se gândească cu drag la acela care a fost cauza îmbătării lor, care prin versurile lui, le-a permis să se înalţe cu gândul mai presus de toate. Aduc astăzi mulţumirile mele acelora care sunt şi acelora care au plecat de lângă noi, cari aţi luat iniţiativa ridicării acestui monument. Sper că va rămâne aici veşnic far şi strajă României: Mihai Eminescu».
    Rostind aceste cuvinte, Suveranul a emoţionat adânc pe auditori, cari au izbucnit în îndelungi aclamaţiuni şi urale. Muzica militară a intonat apoi Imnul Regal, după care solemnitatea a luat sfârşit”3.

1. K. H. Zambaccian, Constanța de azi. Monumentul lui Eminescu și I. N. Roman, în Curentul, nr. 2366, 9 august 1934, p. 1 – 2.
2. Oscar Han,Dălți și pensule, Editura Minerva, București, 1970, p. 509 – 514.
3. Sărbătoarea Zilei Marinei la Constanţa, în Voinţa Dobrogei, IV, nr. 21, 19 august 1934, p. 1 – 3.

 




jooble.org