Slabu se visează europarlamentar

Slabu se visează europarlamentar(1024)


După ce a dat cu tichia de mărgăritar în toţi câinii maidanezi, spre disperarea unilaterală a hingherilor de pe plan local, Gică Slabu şi-a pus partidul la dospit. Sub înţeleapta sa conducere, filiala judeţeană a PPDD a intrat într-o profundă stare de hibernare. Ce-i drept, nici până la momentul iernării cu uitarea, formaţiunea politică amintită nu a rupt gura târgului la Constanţa, producând, la începutul existenţei sale, mult zgomot pentru nimic. Ca şi partidul pe care îl reprezintă, Gică Slabu a apărut pe scena politichiei locale precum un meteorit rătăcit pe mapamond, generând stări hilare, comedii locale şi reacţii de genul „ hăis” şi „ cea”. Adică, pe scurt, nici cal, nici măgar, nici la deal şi nici la vale.

De când a intrat în politică, schimbând taraful de la „ Zorile”, unde presta ca prim interpret de „ paranghelii”, cu tribuna democraţiei, se plânge peste tot că trebuie să dea bani la partid! Dintre toţi liderii politici locali, Gică Slabu, apăsat pe piept de problemele financiare cu care se confruntă PPDD, al cărui şef suprem a dispărut din vizorul opiniei publice, se zbate într-un jenant anonimat. Desigur, când afacerile personale sunt mult mai importante decât politichia, este destul de greu să împaci capra cu varza şi invers. Deşi, pentru amărăştenii care au pus, cum se zice, botul la promisiunile sulfuroase emanate de Dan Diaconescu şi acoliţii săi, Gică Slabu pozează într-un neobosit opozant local, în realitate, el se bate pe buci cu mai marii oraşului, numărându-se printre prosperii oameni de afaceri din urbea noastră cătrănită! Bănuiesc că ăsta a fost principalul criteriu pe baza căruia Gică Slabu a fost „uns”, peste noapte, şeful unui partid care, culmea ipocriziei diaconesciene, se declara a fi aliatul clasei oropsite şi flămânzite din patria noastră numită Românica...Lui Gică, amator de brelocuri politice, i-a picat bine şefia unui partiduleţ pe care să-l manipuleze ca pe un trenuleţ...

Cu tichia asta pe cap, Gică Slabu se şi vedea răţoindu-se la masa bogaţilor, cu de-alde Nicuşor Constantinescu, Dagomir sau diverşi alţi politicieni cu stea în frunte, dar, din nefericire pentru el, prestaţia lamentabilă de la alegerile trecute i-a tăiat macaroana. Din campania sa electorală am rămas doar cu figura sa de meloman uitat pe scenă în timp ce, acompaniat de bocetele unor alegătoare rebele de cartier, interpreta un cunoscut şlagăr grecesc. In ciuda poziţiei modeste pe care o ocupă partidul său, Gică Slabu îşi încordează coardele vocale şi se visează europarlamentar, fiind convins pesemne că e mai bun la „ paranghelii” decât Becali! În realitate, Gică Slabu, ca şi alţi politicieni din aceeaşi stofă, mizează în continuare pe naivitatea celor care cred în promisiunile aruncate cu nemiluita de către partidul lui Diaconescu şi acoliţii săi. În definitiv, pe umerii acestor naivi s-au urcat, în căutarea unor locuri cât mai călduţe, Gică Slabu şi oamenii săi avizi de putere. Am să dau un singur exemplu. În campania electorală, domnul Vasiliev, „pistolarul”, cum îi place să i se spună, era unul dintre cei mai vocali candidaţi. De când s-a pus bine cu puterea locală, l-aţi mai auzit vociferând?




jooble.org