Centru de mediere la Cernavodă

Centru de mediere la Cernavodă(886)


Veste bună pentru cernavodenii care au probleme juridice. Începând din luna octombrie, cetăţenii pot apela la serviciile unor mediatori profesionişti şi la Cernavodă, care se vor ocupa de soluţionarea disputelor şi problemelor majore ale acestora.

Echipa este formată din reprezentanţi ai unui centru de mediere cu renume din Constanţa, care se va deplasa în fiecare sâmbătă la Cernavodă. Mediatorii oferă informarea gratuită şi confidenţialitate, tuturor cetăţenilor care îşi expun problemele şi cer îndrumare din partea acestora, iar medierea propiu-zisă va avea costuri minime.

Primăria sprijină acest proiect comunitar, oferind gratuit locaţia pentru desfăşurarea activităţii, în cadrul sediului Asociaţiei Oraşelor Înfrăţite din strada Dacia (Centrul Civic). Zilele trecute, doi tineri cernavodeni, foşti concubini, au reuşit să îşi împartă atribuţiile părinteşti faţă de cei doi copii ai lor, fără a mai ajunge la Tribunal, în urma unui acord de mediere. Acest document, conform Noului Cod de Procedură Civilă, impune instituţia medierii drept obligatorie înaintea unui proces în materie civilă. Cei care se vor adresa instanţelor de judecată trebuie să facă dovada că au participat la o şedinţă de informare în mediere. Aceeași obligativitate este prevazută şi pentru părţile ce se află deja cu o cauză pe rolul instanţelor de judecată. Cel mai important avantaj al medierii îl reprezintă faptul că părţile pot să-şi identifice şi să adopte singure soluţiile cele mai apropiate de nevoile şi interesele lor, spre deosebire de judecată şi arbitraj unde soluţia este impusă de un terţ. Mediatorul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea discuţiilor, el neputând fi citat ca martor referitor la actele sau faptele aflate în cursul medierii. Durata redusă a medierii dar şi flexibilitatea procedurii, este un alt avantaj al medierii, părţile putând conveni cu mediatorul data, ora şi chiar locaţia în care doresc să se desfăşoare medierea.


Așadar, dacă până cum cernavodenii erau nevoiţi să se deplaseze în alte orase pentru a beneficia de sprijinul unui mediator, acum situatia s-a schimbat. Cetăţenii se pot programa oricând la şedinţele săptămânale de mediere, prin intermediul numerelor de telefon afişate la sediul din centrul oraşului.




jooble.org