Pasagerii primei croaziere cu plecare din Constanţa, întâmpinaţi cu muzică de fanfară

Pasagerii primei croaziere cu plecare din Constanţa, întâmpinaţi cu muzică de fanfară(1115)


După 11 zile de croazieră pe mare, nava MSC Musica revine mâine, 8 octombrie, în Portul Constanţa cu prima serie de pasageri îmbarcaţi din Constanţa.

Turiştii vor fi întâmpinaţi şi de fanfara RAJA, care va marca astfel acest moment important pentru turismul de croazieră constănţean.

Tot mâine, din Portul Constanţa se vor mai îmbarca alte câteva zeci de turişti români, urmând acelaşi itinerariu, respectiv Constanţa – Gythion – Veneţia – Katakolon – Istanbul – Yalta – Odessa, urmând să revină în Constanţa peste 12 zile.

Şi de acesta dată, pasagerii navei MSC Musica se vor află în Constanţa în intervalul orar 8:00 – 17:00, ocazie cu care vor vizită muzeele constănţene şi vestigiile antice ale oraşului, vor face degustări de vinuri la Murfatlar, vor vizită cetatea Histria, precum şi alte obiective turistice din judeţ.
 




jooble.org