Încep Zilele Recoltei la Cernavodă

Încep Zilele Recoltei la Cernavodă(622)


Oraşul Cernavodă va îmbrăca din nou haine de sărbătoare. Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură pun la punct ultimele detalii ale evenimentelor care vor avea loc în perioada 4-6 octombrie: Zilele Recoltei şi Festivalul Târgului şi Cântecului Popular Românesc.


Locuitorii gospodari vor avea ocazia de să se mândrească de roadele muncii depuse în acest an, participând la târgul organizat pentru următoarele trei zile de sărbătoare. Alături de ei vor mai participa şi alte zeci de expozanţi din întreaga ţară, care vor comercializa produse tradiţionale alimentare, precum legume, afumături, brânzeturi, produse nealimentare, precum blănuri şi haine de piele. De la eveniment nu vor lipsi nici producătorii de vin din întreaga ţară, printre care se numără şi cramele Murfatlar şi Valea Călugărească, care vor celebra alături de cetăţeni Sărbătoarea Vinului din acest an.

Evenimentul se va desfăşura în Centrul Civic al oraşului, iar atmosfera va fi întreţinută şi de un număr mare de artişti ai Casei de Cultură, dar şi din ţară, care vor oferi un spectacol folcloric inedit, pe parcursul următoarelor trei zile. Invitată de onoare la acest eveniment tradiţional va fi delegaţia franceză din oraşul Saint Sebastien Sur Loire, prieten vechi al Cernavodei de mai bine de şase ani. Înfrăţirea dintre cele două localităţi europene a fost semnată în anul 2007, iar de-a lungul acestui timp produc anual schimburi de experienţe între cetăţenii cernavodeni şi cei francezi, prin intermediul unor vizite reciproce asigurate de către bugetele locale, legându-se astfel strânse prietenii între aceştia.

În acest an, cei 15 membri ai delegaţiei franceze vor participa la târgul tradiţional de la Cernavodă, cu produse specifice zonei. Acţiunea va avea un scop caritabil, deoarece fraţii francezi au propus ca banii obţinuţi din comercializarea produselor, să fie donaţi Centrului de Terapie Educaţională pentru Copiii cu Dizabilităţi, care va fi înfiinţat la Cernavodă. Alături de delegaţi, Primăria Cernavodă va participa la târg cu exponate din produse alimentare tradiţionale, puse spre vânzare cu acelaşi scop caritabil. Aşadar, cernavodenii sunt invitaţi să viziteze în următoarele trei zile Târgul Tradiţional, şi de asemenea să nu ezite să achiziţioneze din specialităţile franceze, contribuind astfel la şansa unei vieţi mai bune pentru micuţii bolnavi de autism şi ADHD din Cernavodă.




jooble.org