PENSIONAREA LUI DANCU, O AFACERE BRĂILEANĂ

PENSIONAREA LUI DANCU, O AFACERE BRĂILEANĂ(1616)


Nu îmi fac un titlu de glorie din situațiile în care am anticipat unele mișcări ale mafiei brăilene care a pus Poliția Constanța cu, scuzați expresia, botul pe labe...În acest context, am comentat o parte din inițiativele în forță ale interlopilor de a impune decapitările din funcțiile de conducere de la nivelul Poliției Constanța, promovând oamenii lor!

Un veritabil „regim al interimarilor”! Bătea la ochi faptul că ori de cîte ori pica un titular constănțean, în scurt timp, era numit ca interimar câte un general anonim sau un colonel adus din Brăila sau din alte județe...De aceea, numirea lui Constatin Dancu, la vremea respectivă, în funcția de inspector șef al IPJ Constața, a stârit un val uriaș de agitație în subteranele constănțene! Dancu avea o frumoasă carte de vzită. Lucrase o perioadă cu Victor Popescu(nașul traficanților de droguri), fusese numit șef la Circulație. Cu toate că nu a fost dorit de mafia brăileană, care îi ducea dorul generalului Jipa și care a pus în mișcare tot felul de diversiuni ca să-l conteste, Dancu a fost promovat! Reamintesc că, la vremea domniei sale, Jipa intrase în conflict cu șeful Gărzii Financiare Constanța, miza fiind un transport cu un număr mare de vagoane cu benzină de super calitate! Am fost singurul care am scris și poate tocmai de aceea povestea a rămas în coadă de pește!

În ultima vreme, atmosfera din interiorul Poliției Constanța s-a deteriorat din nou! De fapt, ea nu a fost niciodată armonioasă,pentru că mafia brăileană nu s-a împăcat cu gândul că nu au reușit să-și pună omul în fruntea Poliției constănțene! Conform unui scenariu cunoscut, în Poliția Constanța, au reînceput „decapitările” pe filiera brăileană! Interlopii erau de mult hotărâți să scape de Constantin Dancu, omul care le stă, și acum, când a fost eliberat din funcție, ca un ghimpe în coastă!

E limpede că cercurile de interese, care au pus laba lor mare și lată pe stațiunea Mamaia, sunt incomodate vizibil de stilul de lucru al lui Dancu, care s-a dovedit a fi total necooperant cu filiera brăileană! De altfel, zilele lui pe funcție erau deja numărate, înainte de a fi propus pentru pensionare. La câteva ore după „pensionarea” lui Dancu, este anunțat insepectorul Adrian Constantin Glugă, noul șef al IPJ Constanța, venit, după schema przentată mai sus, să preia postul!
Și uite așa, intrăm direct în caruselul consacrat al coincidențeor brăilene...Care este meritul deosebit care ar sta la numirea în regim de urgență a lui Glugă la Constanța! Ca să vedem cum de se leagă! Domnul Glugă a condus timp de mai mulți ani IPJ Brăila, fiind, o altă coincidență, „urmașul” actualului adjunct al IPJ Constanța, comisar șef Mircea Vizitiu, și el, tot marca Brăila!

Întrebare. Toată floarea cea vestită a Poliției Române provine doar de la Brăila? Dancu a fost pensionat forțat pentru un motiv de-a dreptul pueril: hora din Mamaia, „un grav derapaj pe litoral”, potrivit decarației ministrului de Interne!
Execuțiile continuă, a câta coincidență, cu demiterea șefilor Poliției Mamaia și a Secției 4 Poliție! Totul în strânsă legătură cu scandalurile care au avut loc la Constanța a grupurilor interlope brăilene! Care au afirmat, încercând să intimideze polițiștii Secției 4, că vor fi schimbări din funcție venite de la nivel înalt! Același grup brăilean a mai fost implicat vara trecută într-o bătaie sângeroasă la Mamaia, la grupul EGO. Atunci, s-au efectuat arestări, măsură care a deranjat grupurile de interese respective.

Acestea sunt doar o infimă parte din motivele reale care au determinat scoaterea pe tușă a lui Constantin Dancu! Din păcate, nici actualul ministru de Interne nu este de partea polițiștilor constănțeni! E de-a dreptul caraghios ca un ministru, care se laudă că e și liberal, face dintr-o banală horă o motivație jenantă pentru a scoate din schema Poliției Române profesioniști! Jucători de hore mai avem! De-alde Cattani falși, câți vrei! Dar polițiști meseriași, unde mai găsești, domnule Vela! Chiar și miniștri se găsesc pe toate drumurile!  

Eu personal, îi mulțumesc domnului ministru, că ne oferă astfel de subiecte fierbinți! Deja am fost contactat pe această temă, de mai mulți rezerviști, care vor să prezinte detalii legate de acest subiect. Vom reveni.




jooble.org