MINISTRUL ȘI DIAVOLUL

MINISTRUL ȘI DIAVOLUL(481)


Ministrul a simțit pe propria sa piele ce înseamnă să ajungi pe mâinile subordonaților tăi în postura de arestat sau reținut sau pur și simplu când nu mai valorezi nimic...Chiar dacă, în calitatea ta de șef, nu l-ai deranjat niciodată, subalternul nu se lasă până nu ia o “mostră” din părul tău! Oamenii muncii de la noi sunt mari amatori de “suveniruri”! Mai ales dacă este vorba de un ministru!

Mă rog, în principiu,pentru un ministru în funcție, nu mai contează cine îl strânge cu ușa pe micul ecran! Contează doar că a fost compromis! Un ministru tăvălit de foștii lui subordonați în lumina reflectoarelor nu mai valorează nimic! Se știe, o imagine pe TV face mai mult decât 1000 de cuvinte! De regulă, ecourile acțiunilor în forță se mai aud și peste ani de zile…

Nimeni nu mai reține însă dacă arestatul era sau nu vinovat! Dacă, în speța lui, se impunea o intervenție atât de dură și de zgomotoasă... Informativ, se știe tot. Cineva ne supraveghează la capul patului și stenografiază tot ceea ce vorbim prin somn! Când a pățit-o ministrul, țara noastră era lăudată la scenă deschisă de Europa întreagă pentru progresele făcute în materie de democrație și, mai ales, în Justiție! Altfel, la câte vendete pun la cale miniștrii între ei și la câte intrigi se țes de jos în sus și invers, e greu de deslușit tot fenomenul! Contează doar faptul că ministrul, nu unul oarecare, ci un ministru important, a apărut dis de dimineață la televizor cu cătușe la mâini! Cu un halat de baie pe el, dar care evident nu se ducea la plaja din apropierea vilei sale.

Mă gândeam și eu aiurea. Oare ce senzație trăiește în momentul când realizează că este împins(ușor) în dubă de doi tineri subalterni? Care, culmea, se fâsttâcesc când îl văd ieșind din locuința sa cu escortă și de emoție îi prezintă onorul! L-au văzut doar de câteva ori secvențial pe holurile ministerului. Nici nu au avut timp să se obișnuiască cu fizionomia lui! Și acum sunt față în față cu el, dar în ipostaze total neașteptate!

Cum e viața asta? Cu câteva ore în urmă, ministrul se afla în cabinetul său, fără să bănuiască ce dimineață furtunoasă avea să-i întregească experiența de viață! Ministrul nu știe nici astăzi, după 10 ani de întrebări fără răspunsuri, de ce a fost arestat imediat după apariția zorilor! Dacă nu ar fi vorba de un caz dramatic, am fi comentat răsăritul de soare de atunci…

Motivul pentru care ministrul a fost culcat la pământ imediat după intonarea imnului de stat? Oficial a existat un “cap de acuzare” sau mai multe, dar pe mine mă interesează contextul…

Cui i-a fost întregită sau refăcută imaginea după arestarea matinală, la televizor, a ministrului? Cine a avut nevoie, cu noaptea în cap, de această demonstrație de forță? În definitiv, asta a și fost!
O demonstrație de forță cu caracter de avertisment!

Bănuiesc că la nivelul Puterii existau indivizi care refuzau să își bage mințile în cap. Pe o altă scară a intrigilor, e posibil să fi izbucnit un conflict între domnul ministru și președintele jucător, căruia nu-i plăcea să faci uz de numele său. Pentru că, trebuie să o spunem, nici domnul ministru nu era “ușă de biserică”! De altfel, datorită felului său de a fi, cu tendința evidentă de a jigni, și-a făcut singur rost de foarte mulți dușmani!

Curiozitatea profesională mă determină să pun o nouă întrebare, deși mă aflu la o oră târzie din noapte. Nu te cuprinde spaima atunci când constați că ești arestat de oamenii tăi de încredere? De propria ta gardă de corp! De propriul tău partid, care, altfel, are tupeul să susțină o lozincă pentru proști. Citez: “Partidul nu arestează!”

Poate că nu arestează direct, dar sigur propune când se supără! Că doar partidul nu o fi vreun robot! Partidul este alcătuit tot din oameni! Și ei știu să îl transforme într-o armă de temut!

Și o altă curiozitate pentru momentul istoric respectiv. Ministrul era numit ministru de câteva luni de zile! I-ar fi trebuit totuși mai mult timp ca să comită toate faptele pentru care a fost anchetat...Dar poate că a fost o promovare cu dedicație, pentru că ne confruntam cu o acută criză de “țapi ispășitori”. Sau o capcană.

Dacă avea probleme cu legea, de ce a mai fost promovat! Dar nu avea, pentru că, în final, a fost declarat nevinovat! Răspunde cineva de chestia asta? Ministrul avea un “înger păzitor” de partea lui, dar nici acesta nu l-a pus în gardă că i se pregătește ceva!

Vedem abia acum raportul de forțe. Ministrul, singur singurel, în fața partidului său, pentru că de aici, zic eu, i s-au tras toate belele...El, partidul conducător, l-a lipit de zid! Și, ca să-l umilească, grangurii au pus câțiva subalterni de-ai lui să-l urce în dubă! Să-l ajute, deși ministrul este și acum încă tînăr și în putere!

“Îngerul” lui păzitor a dispărut subit de pe mapamond pe fondul unui râs isteric ca de diavol...Se deschideau ușile infernului! Nu avea nevoie de informare...Cunoștea la perfecție scenariul cu punctuație cu tot! A studiat mimica de caz și s-a spălat pe mâini cu “protejatul” lui cu tot, dacă asta insinuați…

Pentru “înger” a contat foarte mult ca imagine. Încă un rechin a căzut în plasa luptătorilor împotriva corupției! Încă un ministru arestat în deschiderea programelor de televiziune, deși era programată “Viața satului”!

Dacă ar fi fost arestat de Opoziție, cu tot ritualu1 de dimineață la indigo, s-ar fi împăcat cu ideea că măcar poate uza de statutul de victimă politică! După 10 ani, care, cu siguranță, nu au fost cei mai veseli din viața sa, ministrul a fost declarat NEVINOVAT!

După o cursă maraton istovitoare, nu a avut nici măcar puterea să se bucure! După o astfel de experiență zdrobitoare, te întorci cu câțiva ani în urmă…La noi, regula este știută. Mori cu dreptatea în mână!

Și, totuși, după un asemenea calvar, ministrul a hotărât să se reîntoarcă în politică! Nu comentez. E viața lui. E soarta lui. E demnitatea lui. Stau și mă întreb, eu sunt cu întrebările, cum va decurge reîntâlnirea cu călăii săi împrăștiați peste tot, pentru că partidul lor nu mai există!

Se va lăsa domnul ministru strâns în brațe de cei care, în urmă cu 10 ani, îl prezentau la televizor ca pe cel mai mare infractor? Vor schimba impresii ca după revenirea dintr-o lungă vacanță? Cum va suporta prezența zilnică în preajma lui a celor care i-au confecționat la ordin un dosar penal? La ordinul cui?

De câte ori îmi pun astfel de întrebări încuietoare, aud în spatele meu un hăhăit diavolicesc...

   




jooble.org