Reprezentații oferite gratuit publicului constănțean

Reprezentații oferite gratuit publicului constănțean(746)


Seria evenimentelor culturale în aer liber organizate de Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, continuă cu spectacolele „Marea și Muzica” și „O Sole Mio”, care vor fi prezentate pe terasa instituției de cultură, sâmbătă, 13 iunie și duminică, 14 iunie, începând cu ora 20:00.

Pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții optime, traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 14:00 – 22:00, pe aleea delimitată de strada Ștefan cel Mare și Teatrul Național Operă și Balet „Oleg Danovski”.

„Marea și Muzica”, reprezintă un concert de bijuterii muzicale instrumentale. Vor evolua soliștii: Sebastian Tegzeșiu vioară , Carmen Simion vioară, Rodica Nurla vioară, Ioana Crudu vioară, Dumitru Porcescu vioară, Adeline Penescu violă, Simion Crudu violă, Anca Scarlat violoncel, Vladislav Zodieru contrabas, Cristina Tegzeșiu, Natalia Gribinic pian, Dan Simion percuție, Sergiu Rotari percuție, Alexandru Feraru percuție, Veaceslav Ghilescu trompetă, Sorin Mustățea trompetă, Nicolae Gribinic corn, Dorin Ioan trombon, Iurie Postolache tubă.

În program sunt incluse lucrări din creația compozitorilor: Händel, Marcello, Mozart, Kreisler, Ceaikovski, Porumbescu, Zivkovic, Verdi, Wagner.

Duminică, 14 iunie, aveți ocazia să revedeți spectacolul de canzonete intitulat „O Sole Mio”. Corpul de soliști este format din: Mădălin Băldău, Raluca Dărăban, Gabriela Dobre, Ionela Duma, Doru Iftene, Mihaela Ionescu, Lucia Mihalache, Bogdan Ocheșel, Cristian Parmac, Silvia Simionescu, Stela Sîrbu, Daniela Vlădescu.

Evenimentele vor fi organizate săptămânal, sâmbăta și duminica, de la ora 20:00, în aceeași locație, până în data de 31 august. Accesul publicului la reprezentațiile din acest weekend este gratuit.

În perimetrul asigurat de organizatori în parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” este permisă participarea spectatorilor în limita scaunelor puse la dispoziție, capacitatea spațiului rezervat spectatorilor fiind de 84 locuri pe scaune.

Potrivit organizatorilor, singurele motive de anulare a evenimentelor sunt condițiile meteo neprielnice, sau participarea instituției de cultură la alte evenimente organizate în aceleași zile în alte locații din Constanța.

Spectacolele se vor desfășura cu respectarea reglementărilor privind prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS –COV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii, reglementări cuprinse în Ordinul emis de către MINISTERUL CULTURII nr.2.879 din 29 mai 2020, și de către MINISTERUL SĂNĂTĂȚII nr.967 din 29 mai 2020.

Regulamentul de participare poate fi vizualizat accesând următorul link http://tnobconstanta.ro/2020/06/06/regulament-participare-evenimente/ 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri