Trafic blocat pe strada Ion Lahovari din municipiul  Constanța!

Trafic blocat pe strada Ion Lahovari din municipiul Constanța!(145)


Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Ion Lahovari, din municipiul Constanța, echipele RAJA S.A. au fost nevoite să blocheze traficul auto, pe această stradă, tronsonul delimitat de străzile Tudor Vladimirescu și Dimitrie Bolintineanu, astăzi – 10 iunie 2020, în intervalul orar 08.30 – 12.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.




jooble.org