Nomazii de pe Valea Portului, trimiși acasă

Nomazii de pe Valea Portului, trimiși acasă(106)


Polițiștii locali și cei din cadrul Secțiilor 3, 4 și 5 au descins la primele ore ale dimineții pe Valea Portului - zona Poarta 5 și prelungirea Traian. În cadrul acțiunii privind depistarea celor care au improvizat adăposturi pe raza municipiului Constanța au fost descoperite 21 de persoane: 10 adulți și 11 minori, aceștia fiind conduși la Secția 5 Poliție Constanța. În urma legitimării s-a stabilit ca din totalul de 21 de persoane, una are domiciliul în localitatea Băneasa, 2 în localitatea Adamclisi și 18 în Cobadin.

Urmează efectuarea anchetelor sociale de către inspectori ai DGAS Constanța și ai DGASPC Constanța, sancționarea și predarea lor către reprezentanții primăriilor unde își au domiciliul.

Compania de salubritate desfășoară la această oră acțiuni de igienizare în cele două zone.

Astfel de acțiuni vor mai avea loc și în zilele următoare.




jooble.org