Consilierii locali au dat atribuții noi polițiștilor locali. Iată ce amenzi mai pot da

Consilierii locali au dat atribuții noi polițiștilor locali. Iată ce amenzi mai pot da(945)


După ridicarea autoturismelor care parchează ilegal pe străzile din Constanța sau a căruțelor care circulă prin oraș, polițiștii locali mai pot acționa și atunci când sunt solicitați de administratorii asociaților de proprietari. Astfel de acțiuni vin ca urmare a unei hotărâri votată de conslierii locali din Constanța care vizează respectarea unor norme de convieţuire socială.

Astfel, aleşii locali s-au gândit să instituie anumite reguli şi pentru cei care fac parte din asociaţiile de proprietari deoarece, nu de puţine ori, cei care trăiesc la blocuri refuză să se achite de anumite obligaţii.

Reparaţia acoperişului blocului sau anumite lucrări de întreţinere la spaţiile comune au creat fel şi fel de probleme deoarece există oameni care nu vor să participe la cheltuielile comune.

Drept urmare, în proiectul de hotărâre votat de consilierii locali se spune că neîndeplinirea obligaţiilor de către proprietari, deţinători şi asociaţiile de proprietari privind executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor şi spaţiilor cu destinaţie şi folosinţă comună, cum ar fi acoperişuri, terase, instalaţii de canalizare ape meteorice şi uzate, instalaţii alimentare cu apă caldă şi rece, instalaţii termice subsol, până la racordul de branşare utilităţi deservit de agentul prestator de servicii, care pot duce la pierderea stabilităţii construcţiilor şi la degradarea trotuarelor şi străzilor, se sancţionează.

Așadar, cei care vor încălca asemenea reguli vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 800 şi 1.500 de lei dacă este vorba despre o persoană fizică. Amendă contravenţională vor putea primi şi persoanele juridice care încalcă astfel de norme, numai că sumele sunt cuprinse între 1.000 şi 1.500 de lei.

Spălarea de bunuri pe proprietăţile private sau a imobilelor nu trebuie să afecteze în niciun fel domeniul public sau proprietăţile învecinate. Drept urmare, spălarea vehiculelor, a oricăror bunuri sau obiecte pe drumuri sau în alte locuri publice intră sub incidenţa legii.

De partea cealaltă şi cei cu exces de zel pentru a face curăţenie trebuie să respecte anumite reguli. Și asta pentru că, dacă scuturi covoarele în alte locuri decât cele special amenajate şi în timpul orelor de linişte, rişti să fii amendat.

Românii s-au obişnuit să-şi întindă rufele la vedere, motiv pentru care consilierii locali s-au gândit cum să elimine şi această neregulă. În consecinţă, în hotărârea respectivă se precizează că, întinsul frânghiilor pentru uscarea rufelor pe exteriorul imobilelor, la diferite etaje sau în spaţiile comune, altele decât cele special amenajate constituie contravenţie. Pentru astfel de fapte riscaţi să scoateţi din buzunar sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.

Administratorii asociațiilor de proprietari spun că hotărârea este foarte bună deoarece le vine mult mai ușor să facă o plângere către cei care trebuie să aplice legea, atunci când nu se înțeleg în mod direct cu cei care greșesc.

Toate aceste contravenţii vor fi constatate şi aplicate prin proces verbal încheiat de împuterniciţii primarului, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale Constanţa, ofiţerii şi agenţii Poliţiei Române cu atribuţii în menţinerea ordinii şi liniştii publice şi personalul cu atribuţii în menţinerea ordinii şi liniştii publice din Jandarmeria Română.




jooble.org