UN INGINER LA POALELE CULTURII - Harry Tavitian și Mircea Dinescu un duet cu explozie întârziată

UN INGINER LA POALELE CULTURII - Harry Tavitian și Mircea Dinescu un duet cu explozie întârziată(498)


Chiar din prima lună de directorat la Teatrul din Constanța în 1987 am pus la cale un concert lunar de jazz cu Harry Tavitian și invitații săi.

"Atelier de improvizație" se numea la sugestia și cu sprijinul cunoscutului pianist, compozitor și aranjor constănțean. El programa invitații, el stabilea gajurile (suma de bani necesară pentru o reprezentație) și tot el conducea ostilitățile pe scenă spre bucuria spectatorilor care umpleau sala de fiecare dată spre mulțumirea noastră a organizatorilor.

Teatrul Dramatic condus pe atunci de Eugen Mazilu a acceptat ca totul să fie sub egida lui deși pianul în care Harry lovea în toate felurile și cam tare era în acte la Teatrul Liric care iar se arăta spre mine foarte îngrijorat. Nu fusese deloc deranjat de faptul că la venirea mea acolo la conducere am găsit acest pian de concert afară, în frig, într-o magazie, printre decoruri. L-am băgat imediat în scenă într-un colț unde nu deranja pe nimeni stând mereu la aceeași temperatură și în pauze și la concert. Și acum e tot acolo și încă în stare foarte bună.

Legenda că Harry strică piane era doar o urmă de răutate și de invidie sau încă un motiv ca eu să fiu criticat în ședințe de partid. Nici nu vă imaginați dumneavoastră ce plăcute și instructive erau ședințele de partid la teatru pe vremea aceea! Multora dintre noi le lipsesc și astăzi astfel de întâlniri educative.

 

Toate concertele păreau altceva decât ne obișnuisem noi la teatru, erau evenimente și erau irepetabile, unice.

Cei de pe acolo, mai vechi decât mine, mă tot avertizau că spectacolele obișnuite de teatru erau vizionate de autorități și că deci aveam acoperire.

La concertele lui Harry oricând se putea întâmpla ceva neprevăzut evident neaprobat decât de mine care astfel îmi luam pe umeri o responsabilitate uriașă ceva tare neobișnuit pe acele vremuri.

După cum vă imaginați Harry era destul de nonconformist, cânta ce voia el și nimeni niciodată nu l-a apostrofat în vreun fel. Chiar dacă de Crăciun sau de Paști, de exemplu, venea îmbrăcat în câte un anteriu lung și împărțea prin sală colaci și lumânări.

 

În luna mai 1988 îl avem invitat pe scenă pe Mircea Dinescu care deja călcase strâmb, nu mai era tipărit pe nicăieri nu mai avea drept de semnătură și se zvoneau tot felul de dizidențe.

Vânzoleală mare, aoleu, aoleu, singura mea acoperire fiind că Mircea va citi din cărțile lui care încă mai erau pe piață, prin librării și prin biblioteci. Vă imaginați cum își citea poeziile, ca pe niște manifeste, sala fierbea, toată lumea se uita la mine să vadă dacă prind sfârșitul concertului în libertate.

Cineva de lângă mine foarte apropiat pe vremea aia îmi zice: "în seara asta or să te lege".

Domnul Eugen Vasiliu prezent și el în sală nu de obicei dar atunci probabil că nu putea să lipsească și care nu mai lucra pe la Direcția Presei ci pe la noi pe la Teatru Dramatic la secretariatul artistic după ce pe tot parcursul concertului și-a tot nota ceva într-un caiet părea cam îngrijorat. Trecând pe lângă mine mi-a zis destul de încurajator: "of, Gigi, Gigi".

În culise, Harry, foarte bucuros de succesul mare al reprezentației îmi zice râzând: "am auzit că o să avem necazuri".

A doua zi, când să ne luăm la revedere, domnul Mircea Dinescu, foarte bucuros că l-a mai băgat și pe domnia sa cineva în seamă, îmi zice foarte serios: "directore, am auzit că o să ai belele. Dacă pățești ceva sună-mă că am și eu pe cine trebuie".

Am înțeles încărcătura vorbelor dumnealui de abia peste un an când l-am văzut activist la Revoluție.
 


 




jooble.org