Băsescu, despre exploatarea gazelor de şist în România: ”Nimic nu e fără riscuri în domeniul ăsta”(598)


Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, duminică, la ProTV, în emisiunea "După 20 de ani", dacă este de acord sau nu ca Chevron să exploateze gaze de şist în România, şeful statului precizând că nu există miză mai mare decât independenţa energtică a României şi asigurarea resurselor sale.

"Înţeleg miza ziaristului: aceea de a crea ştire. Vă dau un răspuns şi poate că nici eu nu sunt pregătit să dau răspunsul complet, dar vă spun aşa: Nu există miză mai mare decât independenţa energetică a României şi asigurarea resurselor ei. Şi de aici judecaţi", a spus Băsescu, întrebat dacă e pentru sau împotrivă ca Chevron să exploateze gaze de şist în România.

Băsescu a admis că există riscuri de mediu.

"Sunt. Nimic nu e fără riscuri în domeniul ăsta", a spus şeful statului.

El a precizat că exploatearea gazelor de şist s-a făcut în România prin tehnologii mai învechite, la adâncimi mai mari, din câte ştie.
Băsescu a insistat asupra faptului că miza politicilor României în zona energetică trebuie să fie independenţa energetică a ţării.

"Mai am un an şi câteva luni de mandat, deci nu voi apuca în mandat momentul când eventual se va scoate primul mentru cub de gaze de şist din România, sau când se va scoate spre utilizare primul metru cub de gaze din Marea Neagră. Dar vreau să spun un lucru de care românii trebuie să ţină cont: miza politicilor noastre în zona energetică trebuie să fie independenţa energetică", a spus Băsescu.


El a arătat că România nu abandonează ideea de a fi independentă energetic după eşecul proiectului Nabucco.
"Ţineţi cont că eu am ţinut atât de mult la acest tip de independenţă încât, ca responsabil de politica externă a României, am refuzat orice contact cu proiectul South Stream mizând totul pe Nabucco. Nu a ieşti Nabucco, asta nu însemană că abandonăm ideea de independenţă energetică", a spus Băsescu.
Sursa: realitatea.net
 




jooble.org