TREI ZILE AM FOST MORT!(2408)

Trei zile am fost mort. Eu când mor în tranzit dorm trei zile și trei nopți fără întrerupere! E momentul în care mă refac după toate nopțile pierdute într-un an de zile. De fapt, nu sunt pierdute, sunt scrise. Eu nopțile nu dorm! Scriu. E și aceasta o formă de a supraviețui. Când mor în tranzit, nu dorm mai mult de trei zile. Când plec, mă îndrept ca o rachetă spre cer. Este o rachetă-taxi. La bord are montat un aparat care înregistrează timpul și nu kilometrii parcurși. Pe cei din cer îi interesează doar timpul pe care îl mai ai de trăit. Ei urmăresc să nu întârzii la întoarcerea pe pământ și să nu depășești cele trei zile petrecute provizoriu în cer. La plecare, îmi las întotdeauna trupul acasă întins pe pat. E un fel de ambalaj fără valoare. De fapt, tot ceea ce folosim noi pe pământ e lipsit de valoare în fața morții! Nu știu de ce unii dintre noi pleacă pe lumea cealaltă puși la trei ace, când noi ne naștem goi! Și când nu te așteaptă nimeni dincolo! Cred că și dincolo totul este guvernat de pandemie! Nu e nimeni pe stradă. Iar eu nu caut vreo adresă sau pe cineva anume...Sunt trei zile la rând. De ce să le dorm aiurea pe pământ? Să le risipesc și pe astea? Mai bine le pun în contul veșniciei sufletului meu! Cândva, dacă ajungi în Împărăția cerurilor și te nimerești și în grădina Domnului, ai toate șansele să te reîntâlnești cu cei dragi ție! Deocamdată, am întâlnit doar pâlcuri de cenușă..provenită de la crematorii.

Pe pământ, urmează să coboare infernul. Încep să le dau crezare celor care spun că mai bine mort decât viu! Ne ajung din urmă foametea și crizele economice! Pandemia are și elemente de umor involuntar. De când cu pandemia asta, nu mai poți ieși nicăieri cu mașina decât dacă ai legitimație de mort! I-am auzit pe polițiști vorbind între ei, Citez: “Lasă-l, băi, și pe mortul ăla să treacă…”. La calificative: “Nu vezi că-i mort de beat?” La fotbal aveam un coechiper căruia îi spuneam “Mortul’, cel mai respectat dintre noi toți! Doar se spune și astăzi “Despre morți, numai de bine!” Așa au luat unii calificative bune și după moartea lor!

De doi ani încoace, obișnuiesc să mor din când în când sau câte puțin cu fiecare prieten pierdut...Ca să intre în categoria celor pierduți definitiv, nu e musai să moară! Nici nu le doresc asta. Sunt rău și le spun că le doresc 100 de ani în singurătate! Povestea mea nu este o poveste cu blesteme. Doar mă răzbun pe cuvinte. În cele trei zile cât am fost mort, m-au plâns doar trei persoane: Claudia, Cerasela, sora mea, Jeana, mătușa mea de la Galați, fără bocete, Draghia, hoinarul vieții mele, Dan Poiană, de la Iași, care a lansat zvonul că mă prefac, Sorin, avocatul de la Cotnari, a trimis vinul pentru pomană, Titi a venit cu Filarmonica din Iași ca să îmi cânte “Aliluia”, Ion Mănășturean, de la Cluj, a propus ca priveghiul să se desfășoare în cabana lui de vacanță, cu pahare de acasă, Mugurel de la Deva a comandat pizza pentru toți, ceea ce nu s-a mai pomenit!

Sunt bune și obiceiurile astea! Într-o noapte de priveghi, dacă te lipești de gura babelor, afli o grămadă de lucruri despre tine! Astea, ultimele trei zile, au fost benefice pentru mine. Am dormit cât să pot supraviețui mai departe... Mulțumesc pe această cale minunatei doamne Roxana Monica Mișa pentru gogoși! Cred că sunt bune, după cum arată...Mai sunt și lucruri frumoase pe lumea asta!