FĂ LAMPA MAI MICĂ

FĂ LAMPA MAI MICĂ(1562)


Domnul Vrabie face dânsul ce face și mereu atrage atenția tuturor. Când cu d-alea bune, când cu d-alea făcute, când cu d-alea nefăcute.

De curând, într-o emisiune satirică "Starea Nației" cu Dragos Pătraru care se ia de toată lumea și nu iartă pe nimeni aflăm că ce mi-e Paris, ce mi-e Medgidia, și asta numai din cauza domnului Primar!

În vremurile astea de mare restriște circulatorie, ca să nu îi zicem altfel, ambițiosul primar de la Medgidia ține aprinse luminile pe renumitul pod de peste canal ca să arate lumii că cei din Medgidia de obicei sunt neînfricați și nu se sperie ei așa de ușor de un amărât de virusache.

 

Faptul că aflăm acum, cu această ocazie, că și amărâții ăia de la Paris (13197 de persoane au murit în Franţa din cauza bolii Covid-19 de la începutul epidemiei, fiind înregistrate 987 de decese doar joi 9 aprilie, între care un copil, a anunţat vineri seara directorul general al Sănătăţii Jerome Salomon, relatează AFP) țin luminile aprinse la Turnul Eiffel poate fi doar o coincidență că doar nu stau franțujii cu ochii pe Medgidia ca să vadă ce mai face Vrabie pe acolo.

Deși, după cum îl cunoaștem, domnul Vrabie ne va spune pe șleau: pe mine nu mă interesează ce fac ăia la Paris, e treaba lor, pot aprinde ce lumini vor, pe unde vor.
"Eu vreau ca lumea să vorbească despre Medgidia și dacă se poate numai lucruri bune! Adică pe cine deranjează că ținem luminile aprinse pe podul nostru? Mai ales că acum avem acolo din alea mici și ieftine, leduri, cu consum foarte redus! Dacă e noapte, aprindem luminile că d-aia le-am pus, să se vadă frumos. Cine nu mă place și mă înjură să facă ce cred dânșii că e mai bine. Oricum m-ar fi înjurat. Am văzut că le răspund unii, tot cu înjurături, în numele meu, pe conturi false de facebook."

Iar emisiunea asta de pe Prima tv, care a mai fost pe la multe televiziuni, nu mai e așa de bine văzută , are o audiență micuță de vreo 200 de mii de urmăritori tv, că altfel precis domnul Vrabie găsea dânsul un fel de a le mulțumi că au găsit un prilej de a ne arăta că se aprind lumini frumoase și la Medgidia nu numai la Paris, supranumit și orașul luminilor.

 

Parisul a fost cel mai mare oraş din lume între secolele XVI-XIX. Capitala Franţei a fost şi un important centru al educaţiei şi al ideilor în epoca iluminismului. Şi a fost şi printre primele oraşe din Europa care a adoptat iluminatul stradal.

Despre Medgidia deocamdată ce putem spune?

Parcă îl și văd pe domnul Vrabie sărind cât colo: lăsați, domnule Haleț, că o să vedeți dumneavoastră. Numai să mai fiu eu primar măcar o dată!

"Rea e lumea-n mahala, Costică, Costică,
Să nu știe nimenea... fă lampa mai mică.
De vecini să ne ferim, Costică, Costică,
Să putem să ne iubim... Costică, Costică"




jooble.org