UN INGINER LA POALELE CULTURII - În spatele scenei

UN INGINER LA POALELE CULTURII - În spatele scenei(389)


Nu știu câți dintre dumneavoastră ar fi plecat în 1987 de la un salariu de 7 mii de lei pe lună la unul de 4 mii de lei pe lună pentru a fi director la Teatru.

Nu locul de muncă, onorabil pentru oricine, m-a atras ci faptul că un grup măricel de personalități culturale ale vremii mă voia acolo să lucrez împreună cu ei. Ion Tițoiu, Eugen Mazilu, Andrei Mihalache, Emil Sassu, Dominic Dembinschi erau vinovații fără vină ce-mi creau mie pricină.

Nu a fost ușor de loc acest transfer al locului de muncă din construcții unde eram și acolo șef cât un director la un alt loc de muncă doar aparent mai călduț și rezervat de obicei celor care promovau din sectorul de propagandă al partidului ce era pe atunci în totul și în toate.

M-au dus de mână după avize și aprobări pe la toți mai marii zilei de la tovarășa Borodi la vicele Popa, Dumnezeu să îl odihnească, și în sfârșit la înspăimântătorul tovarășu' Crețu, ăl mai mare de la partid, care putea accepta așa o trăznaie, un inginer scos din producție și băgat în propagandă pe post de director la cultură!

Așa ceva era aproape imposibil pe vremea aceea. Toți trei, Emil Sassu secretarul de partid, pe bune nu ca la teatru, Eugen Mazilu, directorul de la Teatrul Dramatic, și eu ușor uluit și destul de nedumerit de tot ce se întâmplă, în picioare în birou la tovarășu Crețu.

- Ce ați mai făcut băieți, ce se întâmplă?

- Am vrea să știm de ce se întârzie transferul lui Haleț că după cum știți noi la teatru avem treabă multă și nu mai dovedim, avem nevoie de dânsul să vină printre noi cu experiența de pe șantierele patriei unde lucrurile merg bine spre foarte bine.

- I-a veniți la mine cu dosarul lui Haleț, da' repede, zice tovarășul Crețu la interfon și imediat intră pe ușă unul de parcă stătea acolo de când am venit noi și aplecat de mijloc până la pământ cu un dosar sub braț.

"Ia te uită unde stă viața mea, în dosarul ăla", mi se moaie mie genunchii.

- Cum e tov Haleț, l-ați verificat, e bun?

- E bun, să trăiți! zice individul, după ce din poziția aia aplecată mi-a trimis o privire rece, scrutătoare, poate ultima, am crezut eu, ca să înțeleg că de el depinde viitorul meu și că altă dată ar fi mai bine să îmi bag mințile în cap și să nu mai fac sau să zic prostii pentru că la ei acolo în dosar sunt trecute toate ale mele și bune și rele.

- Hai, la muncă, tovarăși, avem toată încrederea în voi, ne arată tovarășu' Crețu că oamenii muncii sunt la fel peste tot și în cultură și în agricultură.

 

În entuziasmul general eu eram pentru prima oară îngrijorat că mergeam pe un drum nou plin de neprevăzut și de neînțelegeri. În toată viața mea nu am putut rosti la ședințele de partid mesaje mobilizatoare mereu aceleași, idoate și fără haz, iar acum ocupam un post de director la Teatru rezervat după cum v-am mai spus celor care se remarcau în munca de propagandă. Cred că de abia așteptați să aflați cum m-am descurcat pe noul tărâm. Vă puteți imagina ce era în capul meu.

După câteva zile mă sună de la Casa Albă precum că să vin repede pe acolo.

-Tovarășul Haleț, noi când promovăm pe cineva scriem în cartea de muncă un salariu mai mare. La dumneavoastră pentru prima dată scriem mai puțin. Dumneavoastră știți ce faceți?

Trebuie să recunosc cu sinceritate că NU știam exact ce mă așteaptă decât că voiam cu orice preț să lucrez acolo unde creativitatea, ingeniozitatea, farmecul unor decizii îndrăznețe pot înlocui orice altceva mai există pe lume. Mie mi se potrivea cel mai bine de acum înainte sintagma cel mai bun artist dintre ingineri și cel mai bun inginer dintre artiști.

Nu e ușor să fii cel mai bun!?




jooble.org