Deputatul Tararache, exemplul viu că omul cât trăiește învață

Deputatul Tararache, exemplul viu că omul cât trăiește învață(513)


Deputatul independent Mihai Tararache este dovada că omul cât trăiește învață.

Spunem acest lucru pentru că, a doua zi după ce ziarul Timpul a atras public atenția că tânărul parlamentar plagiază citate pe Facebook, acesta și-a însușit critica și a îndreptat-o. Astfel, de atunci, citatele de înțelepciune pe care acesta le postează sunt însoțite de ghilimelele de rigoare.

Îi mulțumim domnului Tararache că ne citește, chiar dacă dumnealui nu ne-a mulțumit pentru lecția gratuită și dezinteresată oferită.

Îi mai facem o sugestie, pe care suntem siguri că nu o va respecta: să spună din cine citează. Evident, dacă știe sau dacă pagina de internet de unde dă copy paste oferă și sursa.

Până atunci, îi mai sugerăm să verifice postările proprii de pe Facebook, din punct de vedere gramatical, pentru că, în ciuda faptului că sunt scurte, apar greșeli elementare în ele.

Dar faptul că nu știi gramatică nu te împiedică să devii parlamentar, dovadă vie a acestei afirmații fiind și PDL-istul Florin Gheorghe, despre care am scris de curând.
 




jooble.org