POLITICĂ ȘI FRĂMÂNTĂRI SIMANDICOASE -  Întăriri neputincioase (II) - Când un  EGREGOR devine membru de partid

POLITICĂ ȘI FRĂMÂNTĂRI SIMANDICOASE - Întăriri neputincioase (II) - Când un EGREGOR devine membru de partid(377)


Egregorul poate fi forma unui gând puternic exprimat sau o energie construită împreună de un grup de oameni având aceleași intenții. Pot fi simpatizanții unui club sportiv dornici de victorie împotriva unui partener puternic, pot fi membrii unui partid politic hotărâți să obțină voturi multe în alegeri.

Un număr mare de oameni care se concentrează cu intensitate poate emite o energie mentală, emoțională, spirituală. Cu cât numărul celor care îl împărtășesc este mai mare, chiar fără să se gândească la el sau fără să și-l dorească, cu atât egregorul este mai puternic.

Chiar și o singură persoană care investește suficientă energie în ceva poate crea un egregor, o entitate care să îl protejeze și să îl ajute la realizarea proiectului său.

 

Eram adunați cam vreo treizeci de inși, unii veniți acolo pentru prima dată, în subsolul sediului central al organizației PUR Constanța cu gândul de a mă da afară pentru că se înzdrăveniseră, și credeau că nu mai au nevoie de mine. Cei care puseseră la cale măgăria erau deja puternici. Unul era parlamentar altul urma să primească o funcție mare. Spaima lor venea de la alegerile din primăvara lui 2005 unde toată lumea (mai ales la București) știa că eu voi participa și voi fi șeful lor. Tare le era frică și voiau să stăvilească ascensiunea mea fără să știe că eu renunțasem în sinea mea de mult să mai lucrez alături de ei. Toți cei din ședința de destituire erau montați să voteze excluderea mea deși habar nu aveau ce și cum și de unde vine dorința asta și dacă lor o să le fie mai bine sau mai rău.

În loc să râd de ei și să îi iau peste picior precum aveam obiceiul pentru că nu prea îi văzusem în campaniile de alegeri, făcusem organizații PUR în toate cele 70 de localități din județ, am intrat în jocul lor, m-am montat foarte puternic emoțional și le-am ținut un speech din tot sufletul, amărât fiind în profunzime.

Brusc, s-a stins lumina în tot subsolul, fără să umble nimeni la butoane! Beznă totală ca în sufletele lor. Mister, surpriză, liniște de mormânt. Încep din nou să le vorbesc din toată inima aducându-le aminte că i-am găsit la 1% și că acum aveam aproape 5% mai ales ca urmare a eforturilor mele îndelungi și consistente.

Se aprinde lumina singură și iar se stinge în timp ce urcam scările și mesajul meu către ei era aproape ca un blestem!

Eram puternic emoționat, nu mă recunoșteam, mi se schimbase până și glasul, realizam atunci, acolo, pe loc, cum se manifestă un egregor din energie negativă.

Mă simțeam eliberat, plecam de lângă ei și nu voiam să îi mai văd vreodată. Nu au mai obținut rezultate bune la Constanța niciodată.

 

Iată cum un egregor poate fi ca urmare a unei rezonanțe vibraționale emisă de psihicul unui grup de oameni sau poate fi determinat chiar de o singură persoană puternic montată emoțional.

Acțiunile, emoțiile, gândurile și idealurile fiecărei entități fuzionează pentru a construi un ansamblu, o formă ale cărei componente sunt probabil de natură energetică. Deși esența sa este subtilă și impalpabilă este la fel de puternică și uneori la fel de perceptibilă ca o prezență fizică materială. Aceștia sunt curenții emoționali, mentali și poate spirituali care provin de la toți membrii grupului care dezvoltă forma unui gând manifestat puternic.

Egregorul se apropie de ceea ce putem numi inconștientul colectiv sau conștiința colectivă. Curenții vitali ai egregorului pătrund în conștiința grupului sub forma dorințelor, deciziilor și aspirațiilor.


Nu am să uit niciodată cât de scârbit eram de gestul ticăloșilor și cum se stingea atunci lumina ca la un spectacol mizerabil și ca un semn al nedreptății!


Din acel moment am refuzat să mai activez politic pe aici pe la noi deși ofertele au curs cu duiumul.




jooble.org