Primăria Municipiului Constanța, prin RAEDPP, a adoptat o serie de măsuri astfel încât piețele agroalimentare să rămână în continuare un loc sigur pentru cumpărături, în contextul pandemiei de COVID – 19

Primăria Municipiului Constanța, prin RAEDPP, a adoptat o serie de măsuri astfel încât piețele agroalimentare să rămână în continuare un loc sigur pentru cumpărături, în contextul pandemiei de COVID – 19(359)


Pentru mai multă siguranță, au fost luate măsuri suplimentare de prevenție. Prin urmare, pentru a evita aglomerarea, în piețele aflate în spații închise din municipiu – Piața Tomis 3, Piața Griviței, Piața Km. 4-5, se va permite accesul unui număr limitat de persoane (maximum 10 – 20 persoane). Restricția nu se aplică și în cazul piețelor aflate în spații deschise.

„Pentru siguranța tuturor, personalul din piețele aflate în spații închise administrate de Regie a fost instruit ca, în cazul în care este aglomerat, să nu permită accesul a mai mult de 10 - 20 de persoane deodată. Rugăm clienții pieţelor să păstreze distanţa socială recomandată de 1 – 2 metri și să evite formarea grupurilor de persoane. De asemenea, îi sfătuim pe constănțeni să se aprovizioneze de la cea mai apropiată piaţă din zona de domiciliu, evitând astfel deplasările pe distanţe lungi”, a declarat directorul RAEDPP Constanța, domnul Florin Gheorghe.

Pieţele aflate în administrarea Regiei funcționează la parametri normali și sunt aprovizionate constant cu fructe și legume proaspete, astfel încât constănțenii să aibă acces la produse direct de la producătorii locali.

Spațiile sunt dezinfectate periodic și au fost montate dispensere de igienizat, puse la dispoziție atât pentru comercianți, cât și pentru clienți, pe care îi încurajăm să le utilizeze. Regia colaborează cu firme autorizate pentru dezinfecția piețelor. Substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății, au un spectru larg de aplicare și au efect bactericid, fungicid și virucid, acționând inclusiv împotriva virusului COVID-19. În timpul operațiunii de dezinfecție, tarabele și halele sunt eliberate de marfă.  




jooble.org