Apa de la robinet, un aliat de încredere în prevenirea infectării cu CORONAVIRUS

Apa de la robinet, un aliat de încredere în prevenirea infectării cu CORONAVIRUS(196)


Așa cum am anunțat deja, încă din data de 17 martie 2020 activitățile care presupun interacțiunea directă cu publicul au fost suspendate pentru o perioadă nedeterminată. Însă RAJA gestionează în continuare relația cu abonații săi în sistem on-line și telefonic. Transmiterea indexului, primirea, vizualizarea și achitarea facturii, comunicarea sesizărilor, solicitarea diferitelor informații, încheierea sau modificarea contractelor, eliberarea avizelor sau alte probleme specifice pot fi rezolvate accesând contul de client on-line, pe adresele de e-mail sau la numerele de telefon puse la dispoziție pe site-ul societății www.rajac.ro, la nr. de call center 0241.924, prin intermediul formularului de contact online sau pe adresa de Facebook.

Tot ca măsură de limitare a contactului direct între persoane, RAJA nu va mai efectua în perioada următoare citirea contoarelor de apă la abonați. Prin urmare, emiterea facturii se va face în baza indexurilor autocitite și transmise de consumatori prin call center sau pe platforma on-line, ori, în lipsa acestora, prin estimare, în funcție de istoricul consumului dintr-o perioadă similară a anului precedent.

Ținând cont de faptul că ne confruntăm cu o stare critică, de excepție, RAJA s-a mobilizat pentru a gestiona riscurile asociate virusului COVID 19, fiind în măsură să asigure continuitatea și calitatea apei potabile furnizate tuturor consumatorilor săi, în orice situație. În acest sens, se respectă și se actualizează permanent Planul specific de continuitate, în funcție de măsurile dispuse de autorități.

Sute de angajați ai societății au ca misiune principală asigurarea producției, distribuției, calității apei și epurării acesteia, îndeplinind sarcinile specifice prin muncă în condiții de izolare, pentru a preveni disfuncționalități majore ce pot perturba funcționarea serviciului esențial.

În lupta cu coronavirusul, RAJA îi asigură pe consumatorii săi că apa de la robinet se poate consuma cu încredere, fiind chiar un aliat de nădejde în lupta împotriva pandemiei.

Să nu uităm că spălatul pe mâini, cu apă și săpun, în mod regulat, ne ajută să protejăm sănătatea noastră și pe a celor din jur!




jooble.org