Continuă lucrările de modernizare a trotuarelor în cartierul Palazu Mare

Continuă lucrările de modernizare a trotuarelor în cartierul Palazu Mare(114)


Angajații SC Confort Urban SRL recondiționează zona pietonală de pe strada Dumbrăveni. Suprafața decopertată este reabilitată prin turnarea de covor asfaltic, după ce infrastructura trotuarelor a fost refăcută prin montarea de borduri noi.

Lucrări de asfaltare și de recondiționare a trotuarelor au avut loc săptămâna trecută și pe strada Santinelei, porțiunea cuprinsă între strada Alexandru Sahia și strada Dumbrăveni.

Programul de modernizare a tramei stradale include și decopertarea și asfaltarea carosabilului.

Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări.




jooble.org