POVESTEA CELOR 16 ASISTENTE MEDICALE CARE ÎNFRUNTĂ MOARTEA ÎN FIECARE ZI

POVESTEA CELOR 16 ASISTENTE MEDICALE CARE ÎNFRUNTĂ MOARTEA ÎN FIECARE ZI(1440)


Noi stăm acasă și ne protejăm cu maximă atenție de viruși. Urmăm pas cu pas toate instrucțiunile primite. Uneori exagerăm foarte mult și închidem tot ce ne iese în cale! Cert este însă că nu ne abatem de la regulă, fiind avertizați de posibilele consecințe la care ne expunem în caz contrar…

La Spitalul de boli infecțioase din Constanța, un bastion al luptei împotriva virușilor, personalul medical trăiește în fiecare zi un coșmar. Frica de moarte există în fiecare dintre noi. Cu sau fără virusul ăsta cu nume sofisticat!

Întâlnirea cu moartea invizibilă! Despre care nu au nici un reper, nici cele mai elementare semnalmente! Care bântuie prin secții sau pe afară, nici nu știi. Care poate veni sub forma unui sărut, strănut, tuse sau orice alt gest din reflexele noastre cotidiene. Poate chiar și din priviri, ca să fac haz de necaz...

Alături de întreg personalul spitalului, sunt 16 asistente tinere și frumoase care se expun în fiecare zi tuturor pericolelor posibile și imposibile. Ar putea foarte bine să abandoneze, să se retragă, să dea pur și simplu dovadă de lașitate și să rămână acasă la adăpost...Dar nu pot face chestia asta! Nu le lasă privirile bolnavilor, care privesc la ele ca la ultima lor speranță. Care nu se liniștesc până nu le aud glasul. Chiar așa tremurând de emoție…De grija lor și a familiilor lor lăsate acasă.

Sunt 16 femei minunate care știu, profesional vorbind, la ce pericole se expun, dar conștiința nu le lasă să plece acasă! Cele mai frumoase femei asistente din lume îl au doar pe Dumnezeu deasupra lor! La el se roagă în fiecare zi în vestiar înainte de a se îmbrăca în ținuta actuală de lucru. Singura lor protecție este credința în Dumnezeu. Alt scut nu au! Nici ele și nici familiile lor, mamă, tată etc., soți, copii, care le așteaptă în fața icoanei.
În fapt, tot niște icoane sunt și ele, dar mai ales în fața contaminaților…

Îmi amintesc că înaintea unui test medical decisiv, când eram pe patul spitalului, doctorița a spus, înainte de a începe investigațiile: “Și, acum, domnule Lucian, să vedem dacă aveți noroc”...Și am avut. Prima care a sărit să mă felicite și să mă încurajeze a fost asistenta medicală. Ea dusese tot greul cu mine!

Acasă, la familia uneia dintre cele 16 asistente, am asistat, pe skype, la o scenă care m-a impresionat până la lacrimi. Fiica unor prieteni de-ai noștri se pregătea să plece la serviciu și își strângea lucrurile de care avea nevoie. Am avut senzația, la un moment dat, că bagajul este exagerat de mare. Chiar și pentru o tură de noapte la Spitalul de boli infecțioase din Constanța, unde lucrează ca asistentă medicală. Mi-a explicat că la spital, în conjunctura dată, dar nu numai, știi când vii, dar nu știi niciodată când te mai întorci! Întrebarea mea a stârnit un val de polemici între mamă și fiică. Mama, înfricoșată de pericolele care o pândesc de pretutindeni pe fiica sa, încerca să o convingă să renunțe la serviciu, pentru că are tot ceea ce îi trebuie, și să nu mai iasă din casă. Adevărul este că nu-i ușor să lucrezi în condițiile de acum din spitale, unde ești pândit la tot pasul și de alți microbi sau surse de infecție...Mai mult, să te lupți cu foarte multe necunoscute, ținând cont că țara noastră se confruntă prima oară cu o astfel de epidemie...A urmat “discursul” tatălui, care a avut același mesaj, dar degeaba…

Și acum vine momentul adevărului, momentul care m-a fascinat. Calmă, stăpână pe ea, de neclintit, tânăra asistentă a spus pe un ton ferm: “TREBUIE SĂ PLEC, SĂ-MI FAC DATORIA, AU NEVOIE DE MINE, MAMI!” 

Îmi venea să dau un telefon universal tuturor bolnavilor și să le spun: “Stați linștiți, sunteți pe mâini bune!” Pentru că, aici, la spitalul din Constanța, există o echipă de asistente medicale alcătuită din 16 suflete minunate. Bineînțeles, alături de medicii de aici recunoscuți ca fiind profesioniști desăvârșiți, în frunte cu doamna manager. Adevărați eroi, dar și îngeri păzitori...

Cum zicea tânăra asistentă care nu a vrut să se ascundă pe acasă? Citez: “Trebuie să plec, să-mi fac datoria, au nevoie de mine!” A avut dreptate. La scurt timp după ce a ajuns la spital, a fost solicitată să intervină pentru că Vergil Chițac se simțea foarte rău...Din acest motiv, a fost mutat la terapie intensivă...Multă sănătate, domnule Chițac!

Cât privește gestul tinerei fete, jos pălăria! Din păcate, nu a acceptat să-i dau numele! Și acest gest spune foarte mult despre sufletul și caracterul celor 16 asistente și a extraordinarei echipe de la Spitalul de boli infecțioase din Constanța...
 




jooble.org