MIHAI PETRE ȘI TEORIA GOGOȘILOR

MIHAI PETRE ȘI TEORIA GOGOȘILOR(182)


Scrie o doamnă aflată sub anestezie că sunt dușmanul sondajelor electorale și că le-aș fi catalogat ca fiind “niște porcării!” Dar că, în schimb, fac publicitate unei amice numeroloage, îndrumând cetățenii patriei să țină cont doar de previziunile ei! Mare și vraiște este grădina Domnului! Eu cuvântul “porcării” nu îl folosesc deloc. Nu îmi vine pe limbă, nu sunt obișnuit cu el. Pentru mine, nu există pur și simplu! Repet. Nu există pur și simplu! Am scris și eu, că era duminică, un pamflet, imaginându-mi cum ar fi ca sociologii mai slăbuți să fie înlocuiți de ghicitoarele de tip Omida…

Da, stimată doamnă de la răscruce de vânturi, d-alea grosolane, nu sunt adeptul sondajelor electorale măsluite de niște novici sau impostori... E treaba celor care își fură singuri căciula, dar nu este corect ca astfel de practici să pună, înainte de start, sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor locale! Sau, la fel de grav, să diminueze încrederea cetățenilor în sistemul electoral.

Mihai Petre, un bun analist politic, nu crede nici domnia sa în sondaje, care, la un moment dat, pot deveni foarte ușor o sursă de intoxicare prin intervenția dirijată a celor care le fac. Nu generalizez. Tot respectul pentru sociologii calificați, pentru casele serioase de sondaje, care nu își pierd neutralitatea în timpul sondării sau după...La ora la care scriam, eram la finalul etapei de preselecție a candidaților pentru Primăria Constanța. Anonimii și nehotărâții și-au anunțat și ei candidatura. Și asupra lor planează tot felul de suspiciuni. Ba că vor să subțieze calitativ competiția electorală, ba că sunt arvuniți pentru a juca în rolul unor iepurași! Am găsit printre ei și un iepure de lux: Horia Constantinescu, zis Cattani!

Mihai Petre mai spune că un sondaj prea generos se poate transforma într-o gogoașă fierbinte...Domnia sa zice că are în față trei sondaje diferite în care candidatul PSD figurează în toate trei pe primul loc, dar nu crede în ele...Îmi explică însă cât de ușor te poate lua valul în ipostaza incredibilă de lider în trei clasamente diferite.

Unii confundă casele de sondaje cu saloanele de înfrumusețare și așteaptă ca partidele lor să fie cosmetizate! Dar nu întotdeauna o vopsea proaspătă o acoperă integral pe cea veche! Șansa lui Chițac constă în faptul că domnia sa nu a ruginit de tot. Chiar dacă a mai dat și unele rateuri, rămâne principalul contracandidat al primarului Făgădău în cursa pentru Primăria Constanța. Cu o condiție. Sondajele pozitive pentru domnia sa să nu se transforme în gogoașa fierbinte despre care vorbea Mihai Petre…

Cred în Mihai Petre, pentru că este un om pățit în politică. Îi înțeleg dezamăgirile, dar abandonul din viața politică nu este o soluție. Nici pentru domnia sa și nici pentru noi. Țara se află în mare impas și, ca să ieșim din mlaștină, avem nevoie de tineri politicieni apți să lupte și nu doar să își dea cu părerea cât de fierbinte este gogoașa...Din păcate, pesediștii ne-au păcălit pe toți cu câte o gogoașă goală, adică, umplută cu NIMIC!

De ce, domnule Mihai Petre, nu candidezi? Te știu de pe vremea lui Stelian Duțu. Cunoști și politică, și administrație, și puțină bataie, ești constănțean, jeacă ai, că a trecut pe la Prefectură! Știi să dai cu sapa, știi să plimbi și mapa! Ce mai aștepți! Să te depreciezi pentru unul sau altul, dându-le mură în gură tot felul de chestiuni deștepte! Să te plagieze din scoarță în scoarță diverși fanfaroni care împart mălai grișat unor amărâți care nu le pot pronunța nici măcar numele cu rezonanțe de altă naționalitate, care pozează în salvatorii românilor, dar în realitate fac mișto de noi în limba lor maternă! De ce trebuie tot timpul să vină să ne dea lecții câte unul dintre cei care, dacă îi întrebi, nu au habar cât sânge românesc le trece prin vene!

Vorbesc de exemple concrete din Constanța, unde, sub masca unor manifestări culturale interetnice, se face propagandă electorală masivă unui anume candidat și partidului său! Întreaga mascaradă este orchestrată de un iepuraș mic și peltic, care sâsâie când vorbește românește...Astea sunt veleități de șarpe crescut la pieptul nostru ca, atunci când îi vine lui bine, să ne muște! Și se jură că nu face politică, dar umblă cu carnetul unui partid în alb la el! Nu candidează la nicio funcție importantă! Doar dacă i se cere!!! Ce este dumnealui, rezerva universală? Din când în când, ca să nu bată la ochi, iepurașul internațional anunță că, dacă i se cere, e pregătit să candideze! Păi,fratele meu cel urzicat, nu ziceai că nu te trage ața la nici o candidatură? Și dacă ar fi să fie, cine trebuie să îți ceară să faci sacrificiul suprem și să candidezi? În ce direcție trebuie să ne uităm? În sus spre Dumnezeu sau în jos spre Servicii? Că tu militezi pentru cei flămânzi și săraci, cu ureche muzicală și fără agoniseală! Și ca să fie convingător până la demență, ne flutură prin față câte un sondaj abia scos din malaxorul cu gogoși.

Păi, te compari tu, Petre, cu adunătura asta de personaje care vor să câștige Primăria Constanței după o schemă învechită! Împărțind gogoși după principiul: “Eu le fac, tu le miroși!”
 




jooble.org