ȘI EU SUNT PRIMAR - dialoguri - Gheorghe Moldovan, primar, Albești, 2012

ȘI EU SUNT PRIMAR - dialoguri - Gheorghe Moldovan, primar, Albești, 2012(199)


- Nu îmi mai dau demisia! Poate o să aflu vreodată de ce ați venit la mine tocmai astăzi când voiam să îmi dau demisia.

- Vibraţia calculată numerologic a localităţii Albeşti, zice Milena, e 5! Mai greu îi înţelegi pe oameni! Nici ei nu se înțeleg prea ușor între ei. 

- Sunt oameni convingători şi care ştiu ce e viaţa. Pot să-ţi arate că te iubesc şi să te iubească dacă le eşti de folos. Bineînţeles!

- Adică sunt uşor prefăcuţi. Despre asta este vorba. Sunt în stare să te şi mintă pe la spate. Nu poţi să alegi numai după partide.

- Domnule Haleț, doamna Farcaș, scopul meu a fost ăsta, eu sunt un contribuabil ca oricare de pe aici, stau de 30 de ani în comuna aceasta, am făcut multe lucruri bune aici. În 30 de ani am fost la fiecare om şi l-am ajutat. Ei erau de o duşmănie şi de o ură ieşite din comun. Ieşeau la noi pe stradă. În campania electorală săreau pe mine. Eu stăteam liniștit şi fostul primar îmi făcea campanie. Primul lucru, am spus, să dispară ura asta din Albești. Nu înţelegem prea multe din politica asta că noi suntem mai de la ţară. Dar din ce înţelegem, nu știam de ce punem atâta patimă şi atâta ură. Şi atunci, asta am spus: vreau să redau liniştea satului.

- Eşti primar de PDL.

- Da!

- Populaţia înjură PDL-ul pentru măsurile pe care le ia acum Băsescu. Or să-şi dea seama peste un an sau doi că sunt bune ?

- Nu vorbim noi acum și aici de politică. Vorbim ca om. De crezul lui politic şi de alegerea lui politică eu nu mă leg. Poate să se ducă şi să voteze pe cine-o vrea. După ce au votat, vreau ca oamenii să fie liniştiţi.

- Ai să reuşeşti?

- Da, reuşesc, pentru că eu nu le dau prilejul să se certe şi atunci le spun: „Bă, puteţi să votaţi contra mea toţi. Nu-i nicio problemă. Aţi ales, mergeţi cu celălalt. Dacă l-aţi ales, staţi lângă el. Dar nu vreau să vă mai certaţi sau să vă mai urâţi pe criterii politice, pe care voi nu le înţelegeţi niciodată şi transpunându-le la mintea voastră care este aşa cum este: necultivată nu poţi să înţelegi decât să te cerţi cu vecina că ea este PSD-istă şi tu nu ştii nimic din doctrina lor“. Şi vă rog să mă credeţi că ăia, la nivel înalt, îşi fac treaba liniştiţi, fără astfel de probleme.

- Toţi de-o mamă.

- Păi nu ai ce să alegi! Eu acum, să aleg ceva, nu pot să ştiu că am ales răul şi l-am dat deoparte şi am pus binele la locul lui.

- Aşa e! Frumos spus. Democrația poate să promoveze uneori pe cine nu trebuie.

- Nu există aşa ceva şi atunci, intenţionat, au fost cultivate pentru a-i dezbina pe oameni. Voi reuşi, încet, într-o mare măsură. Cel puţin, niciodată n-o să fie unul să-i zic: „Băi, nu veni la mine că eşti PSD-ist“. Nu! Dimpotrivă!

- Nici n-ai voie să faci aşa ceva!

- Am probleme mai mari cu cei care m-au votat şi le explic: „Măi, nu e normal. Eu nu sunt aici politic, eu sunt administrator. Eu trebuie să rezolv problemele oamenilor de orice culoare politică. Poate să fie şi de la UDMR“.

- N-o să dai niciodată vina ba pe un guvern ba pe altul. Aşa este!

- Nu. Cât pot, fac. Dar, în momentul în care s-au terminat alegerile, dacă nu toţi suntem lângă omul pe care l-am pus acolo, atunci degeaba l-am pus. De ce l-am pus? Ca 3.000 de oameni să arunce gunoiul unde vor şi altul să fie gunoier? Nu vor reuși. Este exact ca în familie: dacă toţi membri familiei nu păstrează curăţenia, atunci femeia dă toată ziua cu mătura şi nu se cunoaşte nimic.

- Corect! Deci la nuntă la Albeşti, îi pui pe mese, PSD-işti la o masă şi PDL-işti la altă masă?!

- Nici nu poți să-i aşezi la aceeași masă. Pe cuvânt. Eu nu vreau să-l văd pe ăla, tu nu stai cu ăla, eu nu stau cu ăla. Nu ştii cum să le faci rezervare la mese la nuntă după neamuri sau prieteni ca pe vremuri. Că dacă l-ai pus lângă unul care nu-i convine, nici nu stă cu el la masă.

- Ca în Romeo şi Julieta, nu? Nu te însura cu fata lu' ăla că e de la PDL!

- Uite, de-astea se întâmplă acum la Albești. Poate până acolo nu merg ei, că dragostea învinge întotdeauna. Dar toate astea nu sunt în sufletul oamenilor, sunt cultivate!
 




jooble.org