POLITICIANUL FLORĂREASĂ

POLITICIANUL FLORĂREASĂ(242)


Ar trebui să profităm de campania electorală aflată în plină desfășurare și să ne distrăm și noi, exploatând smerenia care i-a cuprins pe de-a întregul pe domnii candidați. Dacă i-ați vedea cât de pocăiți sunt și de firavi! Și cooperanți, de nu îți vine să crezi! Te lasă să pui mâna pe ei. Până la o limită, poți să le zgârii și mașina...E drept, e mașina de la partid...Dacă joci “Popa prostu” cu ei, se simt în mediul lor natural. În aparență, se lasă bătuți măr, dar, în realitate, pierd pe bune! E lumea lui Dorel! Asistăm la o pace vremelnică între alegători și candidați. În realitate, tot ei abuzează de răbdarea noastră...De pildă, duminică, fără nici o jenă, au confiscat Ziua de 8 Martie! Au pus mâna pe ea de dimineață și nu i-au dat drumul până seara târziu! Politicienii s-au transformat în florărese! Cu găleata sau roaba după ei, au împărțit flori celor care le ieșeau în cale, indiferent de naționalitate, sex sau apartenență politică! Până aici, nu am nimic de comentat. În definitiv, dintre doi pe invers unul este femeie. Dar, întreb pentru un prieten de-al meu din categoria timizi, e corect, e frumos să împarți flori punând condiții de genul “Să nu uitați să mă votați, sunt Gelu de la Afumați!” Băi, bărbate, așa dai tu din coate? Nu ai și o carte de vizită cu schema secției de votare în prim plan? Eventual, și cu poza ta! Din întreaga zi de 8 Martie de ieri am rămas cu un gust amar, trist și scârbit...Am sperat că, evadând din pădurea balcâză și unsuroasă a orașului, refugiindu-mă pe malul mării, voi avea parte de o oază de liniște, curățenie sufletească și poezie. Mi-am zis că, fiind o zi aparte, mă voi bucura de un 8 Martie pur, așa cum se întâmpla în anii de liceu, dar nu a fost să fie...Fără lozinci, fără strigături, fără laude de sine. Politicienii au reușit să confiște până și această zi dedicată, înainte de toate, mamelor noastre! Ei, ipocriții, indiferent de culoarea politică, care nu sunt în stare să ofere, în timpul anului, o floare unei femei, ei, burtoșii, au cumpărat tarabele cu florărese cu tot! Ca să ce? Ca să arunce cu floricele în votantele de mâine! Inclusiv floricele americănești. Ca să pozeze în cavalerii lui pește! Dacă-i întrebi pe domnii politicieni când au mers ultima oară cu flori acasă, habar nu au...Pentru că ne aflăm în plin an electoral, politicienii au confiscat Ziua de 8 Martie în folosul lor demagogic! În duminica hămesiților după voturi, au sechestrat toate florile, inclusiv pe cele din plastic! Au cărat florile cu roaba ca să nu își ude mânecile papițoii noștri politici...Ne-au anulat cu totul. Ne-au blocat accesul la visele noastre personale, singura cale prin care primim mesaje de la mama noastră. Mesaje pe care le recepționăm prin intermediul florilor confiscate de politicieni. În loc să întâlnesc chipul mamei mele, am dat nas în nas pe străzile orașului și prin cârciumi cu aceleași fețe ponosite și îmbâcsite de emoția generală generată de apropierea alegerilor locale. De ce vă temeți de electorat? Sau vă este frică de momentul adevărului, domnilor politicieni florărese! Doar că nu m-au îmbrâncit câțiva dintre ei ca să apuce să ia fața unui grup de femei! Ca un fățarnic de doi lei, politicianul, o scârbă locală, s-a înclinat cu mult talent actoricesc în fața unei doamne, întinzându-i o floare cu tulpină înaltă pe care, inițial, ar fi vrut să o taie în patru! Asta este oferta lui. O floare tăiată în patru! Ca să ajungă la toate! I-aș fi sugerat doamnei îmbujorate să se uite bine la politicianul excesiv de amabil. Îi spun eu. Ăsta, dacă ajunge primar, o să o lase să zacă în anticameră! Așa fac toți la început. Promit de zvântă! Să nu credeți, doamnelor, în florile politicienilor! Nu am mai trăit până acum un 8 Martie electoral...E de-a dreptul oribil! Să iei tu libertatea florilor! Să le selectezi pe partide și politicieni! Să politizezi florile! Trandafiri cu trandafiri. Banane la banane. Toate locurile din oraș au fost ocupate de partide! Nu mai ai pe unde să zburzi din cauza politicienilor care te sufocă în neștire cu lozincile lor. Să stabilim și noi o zi fără politicieni. Măcar o zi, că, în rest, ne-au luat respirația! De 8 Martie, obișnuiam să cumpăr ghiocei. Îi lăsam mamei pe masa din sufragerie. Mama știa să citească în flori. Anul acesta nu am mai găsit ghiocei. Dar nici mama nu mai este...Totuși nu am venit cu mâna goală acasă...Am primit o insignă pe care scrie “Votați PSD!” Acum ați înțeles care este virusul adevărat de care trebuie să ne protejăm?!
 




jooble.org