Adopția unui câine este un angajament pe viață!

Adopția unui câine este un angajament pe viață!(161)


Au ochii umezi și privirile triste. Cei care ar trebui să le ofere un cămin îi abandonează în fața adăpostului public. Sunt cățeii la care stăpânii au renunțat și care se trezesc confuzi și singuri. Dacă printre dumneavoastră se află cineva care le poate oferi o casă primitoare, vă așteptăm să ne contactați la numărul de telefon al Serviciului Gestionare Animale Abandonate: 0733.045213.

În acest moment peste 180 de câini comunitari aflați la adăpostul de pe strada Vârful cu Dor sunt disponibili pentru adopție. Primăria Municipiului Constanța încurajează iubitorii de animale să se alăture campaniei „Adoptă un cățel!”. Anul acesta, până la sfârșitul lunii februarie, 201 de căței au fost adoptați, 7 au fost revendicați de proprietar iar 10 cereri de adopție sunt în lucru.

Reamintim că solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării. Câinii vor fi încredinţaţi spre adopţie numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

Adopţia patrupedelor se poate face doar după ce au fost respectate mai multe condiții:

a) prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;
b) dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;
c) acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;
d) înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.
Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

Cei interesați pot vizita Adăpostul Public pentru Animale Abandonate:

- luni, marți, miercuri și vineri, între orele 10:00 - 14:00;

- joi, în intervalul orar: 09:30 - 17:30.




jooble.org